Scurt istoric al măsurătorilor terestre în România

Teritoriul țării noastre a apărut pe hărți din timpuri foarte vechi. Necesitatea folosirii documentelor cu caracter topografic în diverse activități (economice, administrative, militare), a fost atestată chiar de operele unor cărturari români de seamă. Astfel, lucrările spătarului Nicolae Milescu (1636-1708), a stolnicului Constantin Cantacuzino (1650-1714), ale principelui Dimitrie Cantemir (1673-1723), au avut menirea să arate preocupările și interesul domnitorilor români pentru întocmirea și folosirea documentelor topografice. Astfel de hărți, apar încă din secolul al XVI-lea, dar sursa informațiilor și redactarea lor eronau uneori realitatea, din care cauză nu se putea avea mare încredere în ele. Se poate spune că până la sfârșitul secolului al XVII-lea a fost etapa realizării hărților informative.

Primele hărți informative ale Țărilor Române au apărut către anul 1596 în Italia și mai ales în Germania, ca mijloc de ilustrare a descrierii luptelor duse de Mihai Viteazul împotriva turcilor. Abia către începutul secolului al XVIII-lea au apărut primele hărți întocmite de români: harta realizată de stolnicul Cantacuzino în anul 1700 pentru Valahia Mare și harta Moldovei executată de Dimitrie Cantemir în anul 1737. Ultima, avea trasate pe ea meridianele și paralelele geografice.

Tot în secolul al XVIII-lea au început în țările române și determinările astronomice executate cu mijloace rudimentare. În acest domeniu remarcăm lucrările de determinare a longitudinii și latitudinii orașelor București și Târgoviște executate de Chrisandos Notaras (trimis pe cheltuiala domnitorului Constantin Brâncoveanu în străinătate pentru învățarea matematicilor și a fizicii), a orașelor Iași și Galați efectuate de Giussepe Bascovici (1762), etc. Potrivit documentelor scrise ale vremii, Vasile Lupu, domnitor al Moldovei (1634-1653) a întemeiat la Cotnari o Academie Teologică și Filozofică prevăzută cu un muzeu de instrumente de fizică și astronomie.

În dezvoltarea științelor topografice un rol important și-a asumat Serviciul Topografic Militar.
În anul 1854, cu ocazia războiului Crimeii, au început lucrările de ridicări topografice pentru întocmirea hărții Dobrogei și Munteniei, precum și lucrările de determinare a diferenței de nivel dintre Marea Neagră și Marea Adriatică, sub conducerea Statului major austriac și a celui francez.

Ca rod al lucrărilor efectuate, s-a întocmit sub conducerea mareșalului-general Flighely (1855) harta Dobrogei, Munteniei și Olteniei, precum și descrierea geometrică a cursului inferior al Dunării. De remarcat că la executarea lucrărilor de topografie și triangulație au participat și cadeții primei promoții de ofițeri români de la Școala militară de la București.

În Moldova, primele ridicări topografice sunt legate de anul 1873, ele impunându-se deoarece harta Moldovei întocmită de mareșalul Bauer cu aproape 100 de ani în urmă, nu mai era de actualitate. La baza executării lucrărilor din nordul Moldovei au stat următoarele principii:

• triangulația geodezică nouă să se sprijine pentru moment pe datele oferite de triangulările anterioare din țară și din țările limitrofe;
• ridicările topografice să se sprijine pe această triangulare;
• configurația terenului să se sprijine pe nivelmentul geodezic.

Până la izbucnirea războiului ruso-turc din anul 1877, s-a continuat executarea triangulației geodezice din nordul Moldovei.

Din anul 1875, România a început să activeze în organismele geodezice internaționale. La ședința Comisiei permanente de geodezie de la Paris (1875), s-a prezentat primul raport asupra lucrărilor topografice și geodezice efectuate în țară.

După terminarea Războiului de Independență, “Depozitul de Resbel” revine la atribuții pașnice. Încep ridicările topografice din Dobrogea, la scara 1:10.000, pentru a servi la parcelarea proprietăților.

Cu începere din anul 1885, s-au reluat ridicările topografice în Moldova, care au continuat până în 1895, când s-a încheiat ridicarea acestei porțiuni.

Din anul 1893 a început executarea lucrărilor de triangulație pentru Muntenia, bazate pe următoarele principii:

• sprijinirea canevasului geodezic pe baze geodezice măsurate direct în țară;
• efectuarea de determinări astronomice necesare așezării exacte și orientării rețelei geodezice a țării pe suprafața Pământului;
• legarea printr-o rețea unitară a rețelelor Moldovei, Munteniei și Dobrogei;
• înlocuirea nivelmentului trigonometric cu nivelment geometric de precizie.

În anul 1895, este înființat Institutul geografic al armatei. În compunerea acestuia intrau serviciile: geodezic, topografic, reproduceri și administrativ, școala pentru ofițeri geodezi și topografi, și o școală de operatori cartografi. Toate acestea aveau ca scop înlocuirea treptată a specialiștilor străini aduși de la Institutul cartografic din Viena.

Tot în anul 1895 încep măsurătorile de baze geodezice, determinându-se trei astfel de baze: pe malul Dunării (Gârla Mare), în apropiere de București (Ciorogârla-Militari) și la Roman. De asemenea în acest an încep lucrările de nivelment de precizie pentru stabilirea exactă a cotelor orașului București. În anul de grație 1895 se finalizează Observatorul astronomic militar situat pe Dealul Piscului și sunt efectuate primele determinări astronomice. Aceste observații au fost de folos la întocmirea primului plan topografic al capitalei. Lucrările pentru realizarea acestui plan au început tot în anul 1895.

În anul 1898 s-a instalat la Constanța primul medimarimetru, cu care s-au executat înregistrări continui a nivelului Mării Negre pentru determinarea altitudinii zero, până în anul 1916.

În anul 1900, a început colaborarea internațională la care și România a fost parte, în vederea determinării diferenței de longitudine dintre București și Potsdam în scopul realizării legăturii precise dintre cele două observatoare astronomice, precum și a calculării longitudinii reale a punctului fundamental al țării.

În același timp, lucrările geodezo-topografice existente în Transilvania, Banat și Bucovina, erau mai bune decât cele realizate până în anul 1916 în Moldova și Muntenia și aceasta datorită faptului că la Viena, a existat o importantă tradiție în acest domeniu. Începuturile triangulației în aceste provincii, datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, finalizarea lucrărilor făcându-se abia după 1853. Rețelele au fost realizate pe ordine de triangulație cuprinzând ordinul I, II, III, și IV. Punctele rețelelor de triangulație au fost marcate la sol prin borne de piatră, unele din ele păstrându-se și astăzi.

Tot în această perioadă de timp (până la izbucnirea primului război mondial), au fost executate următoarele lucrări:

• ridicarea regulată cu planșeta, pentru harta țării la scara 1:20.000, a Moldovei, Munteniei și Olteniei;
• ridicarea regulată cu planșeta a Dobrogei la scara 1:10.000;
• ridicări tahimetrice pentru planurile orașelor București, Ploiești și Galați la scara 1:500;
• ridicarea topografică a planurilor frontierei cu Rusia.

Experiența primului război mondial a arătat că harta țării noastre întocmită în proiecție echivalentă Bonne nu corespundea nevoilor vremii, impunându-se neântârziat schimbarea sistemului de proiecție. Pentru rezolvarea problemei, pornindu-se de la materialul de bază existent, prin transformarea pe cale grafică, s-a obținut harta în proiecție conformă Lambert. Deoarece materialul cartografic vechi era desfășurat pe doi elipsoizi de referință (Bessel și Clarke), a fost nevoie să se elaboreze baza matematică necesară operațiunii sus amintite.

Începând cu anul 1928 a fost înființat biroul stereo-fotogrammetric și aerocartografic, intuindu-se marea utilitate a metodelor fotogrammetrice pentru contrucția hărților.

În anul 1930 au fost întreprinse lucrări pentru racordarea tuturor hărților la elipsoidul de refeință Hayford și utilizarea sistemului de proiecție stereografică cu plan unic secant.

Începând cu anul 1951 s-a trecut la întocmirea noii hărți a României la scara 1:25.000, adoptându-se elipsoidul Krasovski și sistemul de proiecție Gauss-Krüger. Pînă în anul 1958 a fost finalizată faza ridicării întreg teritoriului țării.

Începând cu anul 1973, în vederea întocmirii planului topografic de bază la scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, s-a introdus proiecția azimutală perspectivă oblică conformă în plan secant 1970.

În prezent sunt în plină desfășurare eforturile de realizare a hărții digitale a României la scări mari, beneficiind de deschiderea spre informație de după 1990, și cu aportul tehnologiilor actuale.