FOSS4G este evenimentul principal al OSGeo care se organizează în fiecare an pe alt continent în vederea creșterii conexiunilor în cadrul comunității geospațiale internaționale. Anul 2019 a fost anul Europei, iar geo-spatial.org a câștigat competiția pentru organizarea acestei conferințe în București.
De la început, am promis că vom face tot ce ne stă în putință pentru a face FOSS4G 2019 cel mai accesibil eveniment de acest calibru și ne-am ținut de cuvânt. Participarea la o conferință internațională dedicată, interacțiunea cu fondatorii, antreprenori, leaderii din domeniul geospațial în cadrul evenimentelor specifice conexe, precum seminariile practice, code sprints, Business2Business etc. sunt accesibile achiziționând un bilet EarlyBird de doar 330 EUR. Acest cost minim de înregistrare este coroborat cu prețuri speciale de cazare pentru participanții FOSS4G 2019, variind de la hoteluri de 5* la hosteluri, precum și cu conectivitatea crescută a aeroportului Otopeni cu orașele României realizată de către multiple companii aeriene low-cost. Pentru verificarea prețurilor speciale de cazare, vă invităm să accesați pagina dedicată. Având în vedere cererea ridicată pe perioada de desfășurare a conferinței, vă rugăm să aveți în vedere că aceste prețuri sunt disponibile doar până la finalul lunii ianuarie. De asemenea, pentru a ne arăta aprecierea față de primii înscriși, am pregătit 100 de tricouri FOSS4G 2019 speciale, precum și 100 de Pașapoarte Curioase.
În mod evident, nici un eveniment FOSS4G nu ar fi posibil fără susținerea sponsorilor. Prin aportul lor, ei contribuie la dezvoltarea comunității internaționale geospatiale, ghidați fiind de principiile și valorile comune. Vă invităm să accesați pagina dedicată apelului pentru sponsorizarea FOSS4G 2019 București unde veți găsi diferite pachete predefinite. Pentru orice întrebări, nu ezitați să ne contactați direct la foss4g2019@gmail.com.
Dacă sponsorizarea nu este încă o opțiune, dar totuși vreți să contribuiți activ la succesul celui mai mare eveniment geospațial din România, atunci alăturați-vă echipei ca voluntar! În această calitate, veți primi un bilet gratuit de participare (incluzând gala dinner și icebreaker), precum și cazare gratuită în cadrul căminelor Universității București. Mai multe detalii, găsiți aici. Dacă nici una dintre cele două variante nu sunt potrivite pentru dumneavoastră, atunci ne puteți susține promovând FOSS4G 2019 București către posibili participanți, sponsori, voluntari.
Motivația principală pentru participarea la FOSS4G 2019 București este de a intra în contact cu leaderii domeniului, de a crea noi legături, atât profesionale cât și de prietenie, de a identifica noi oportunități, de a vă prezenta munca în fața comunității internaționale. În următoarea săptămână, apelul pentru lucrări și seminarii practice va fi deschis. Comitetele ce vor evalua lucrările sunt deja formate și suntem onorați că programul FOSS4G 2019 București va fi definit de către oameni importanți care au definit principiile, valorile comunității și care au avut și au contribuții esențiale în dezvoltarea soluțiilor open source utile domeniului geospațial. Accesați pagina dedicată pentru a vedea cine sunt cei ce vor evalua contribuțiile dumneavoastră pentru FOSS4G 2019.
Săptămânile ce vor urma vor veni cu împlinirea a noi etape, precum selecția prezentatorilor keynote, deschiderea apelului pentru lucrările științifice ș.a.m.d, astfel vă invităm să ne urmăriți pe social media.
Cu speranța că ne vom întâlni în număr cât mai mare la FOSS4G 2019 București, vă urăm un An Nou bun!
Echipa FOSS4G 2019 București
]]>Datele de pe planurile şi hărţile vechi sunt o adevărată comoară ce trebuie păstrată şi ocrotită pentru veacurile următoare. Cea mai practică metodă folosită în prezent pentru a face aceasta este digitizarea documentelor.
În cazul proiectului nostru, am dorit ocrotirea şi în acelaşi timp punerea la dispoziţia comunităţii geospaţiale a aşezărilor ce apar pe planurile directoare de tragere, (între anii 1860-1940?), prin vectorizare, sub format poligonal, a localităţilor de pe aceste planuri.
Localităţile au fost vectorizate în mai multe etape, de mai multe persoane şi în stiluri puţin diferite.
Fluxul de lucru a fost, în general, următorul: de pe aplicaţia geo-spatial.org de descărcare a planurilor directoare de tragere (http://www.geo-spatial.org/harti/download-planuri-tragere.php), fiecare şi-a descărcat acele foile de hartă corespunzătoare arealelor proprii de lucru (formate din câteva judeţe).
Folosind ArcMap, am deschis un strat vectorial cu judeţele şi am importat acele planuri ce se suprapuneau peste primul judeţ aflat în lucru. Apoi, navigând în zig-zag de la nord la sud sau invers, am urmărit cu atenţie apariţia unei localităţi pe planurile de tragere, iar la prima ivire a acesteia, le vectorizam, completând în baza de date numele şi indicativul/-ele planului/-urilor pe care apărea localitatea. Dacă erau mai multe nume, le treceam pe toate. Ca uşurare a procesului, s-a găsit de cuviinţă folosirea unor poligoane dreptunghiulare transparente deasupra, cu indicativul fiecărui plan director (cum apare în imaginea de mai jos). Denumirile în maghiară apar ca urmare a preluării unor planuri topografice vechi, din Imperiul Austro-Ungar. În cazul multor localităţi, nu s-a putut distinge forma exactă sau numele şi s-a găsit pentru fiecare situaţie o soluţie de compromis.
Fig. 1: Planurile directoare de tragere disponibile pentru judeţul Vâlcea şi indicativele corespunzătoare în scris gotic
După vectorizarea localităţilor dintr-un judeţ, parcurgeam încă o dată planurile, pentru a nu fi scăpat din vedere anumite localităţi, şi treceam la următorul judeţ.
La sfârşit, s-a verificat topologia vectorilor, s-au extras centroizii localităţilor şi s-a realizat join-ul cu datele geo-spatial.org referitoare la fiecare plan în parte.
Fig. 2: Localităţile vectorizate într-o etapă a proiectului
Datorită neatenţiei sau obscurităţii anumitor planuri, pot apărea erori de digitizare. În cazul în care observaţi astfel de situaţii vă rog să le semnlaţi pe pagina de discuţii a articolului sau pe lista de discuții geo-spatial.org pentru a fi corectate.
Datele pot fi descărcate din secțiune “Seturi vectoriale de date istorice”.
]]>În toate colțurile Pământului prima privire a omului s-a îndreptat mereu către cer și către stele. Inevitabil, cerurile, prea departe de a fi ajunse, cercetate și înțelese, au devenit locul de proiecție a tuturor necunoscutelor umane, locul unde doar divitățile puteau ajunge și sălășlui.
“Dumnezeu nu a creat planetele și stelele cu intenția ca ele să-l domine pe om, ci, ca și celelalte creaturi, să i se supună și să-i servească” (Paracellus, 1541), o cugetare care i-a însoțit pe oamenii de pretutindeni în parcursul lor de la preistorie la modernitate.
Deși întreaga existență se ghida după tandemul impus de stele, astronomia ca știință n-a apărut decât atunci când, culturi înfloritoare au zămislit minți care să o pătrundă și să o descrie. Iar când nevoia de frumos s-a împletit cu nevoia de cunoaștere, omul și construit reprezentări ale cerurilor, pentru călăuzire pe mări, pentru călătorii pe uscat, pentru trecere de la un anotimp la altul, pentru a-și traduce imaginația și frica de necunoscut.
Fig. 1 Calendar lunar Saami pe tamburină, o reminecență preistorică în cultura nordică (mooncalendar.co.uk)
Astfel primele reprezentări cartografice celeste apar în veacurile Preistoriei, apoi pornind de la civilizațiile Tigrului și Eufratului și culminând cu cele din bazinul Mediteranei, ajungând chiar mai departe, în lumi încă nedescoperite, în adâncurile pădurilor Amazonului, pe ghețurile Arcticii ori în orizonturile Pacifice.
De la modele rudimentare, simbolice, la cele studiate și conturate de maeștrii cartografi, de la reprezentări stângace, la închipuiri fantastice, de la necunoscut la acuități științifice, de la materiale primitive la tehnici moderne, cartografia celestă n-a fost niciodată mai prejos în fascinație și metodologie față de mult mai răspândita cartografie terestră, concurând chiar cu aceasta în măiestrie și alcătuire.
E adevărat că în anumite timpuri aceasta s-a dovedit a nu fi decât un fel de-a înfrumuseța saloane, un mijloc de reînviere a unei culturi pierdute, dar în esență aceasta nu și-a pierdut niciodată scopul inițial. Progresul științei chiar și în vremuri mai puțin prielnice, nevoia nesățioasă de cunoaștere s-au dovedit a fi arme suficiente pentru a păstra un viu interes.
Preocuparea pentru studiul celest, a depășit stadiul de necestitate pentru viața de zi cu zi, el însuși devenind un mijloc pentru a o explica. Amănuntul și acuratețea , setea de cunoaștere, s-au reflectat fără tăgadă și în arta cartografică, aceasta supunându-se noilor descoperiri. Curând transformarea de la ființe mitologice la corpuri celeste conforme avea să fie inevitabilă.
Astăzi dispunem de nenumărate mijloace de explorare. Cerurile nu mai arată la fel , locul papirusului, pietrei și osului fiind acum acaparat de nenumărate programe (aplicații) și reprezentări detaliate, științifice, precise, lipsite de frumosul elegant, dar încărcate încă de frumosul electronic. Ele reprezintă totuși, acum și atunci, un frumos care practic, are la bază același principiu idiferent de era în care îl privim: este intangibil, misterios, hipnotic.
Preistoria reprezintă acea perioadă despre care majoritatea cunosc doar că aparține omului arhaic, omului care este preocupat îndeosebi de hrană, adăpost și apărare. Se reprimă astfel, din varii lipse de cunoaștere faptul că și strămoșii noștri se exprimau cultural.
Fascinația cerurilor, atracția către necunoscut a existat mereu și a însoțit specia umană încă de la începuturi. A scoate din evidențele cartografice oamenii preistoriei înseamnă în speță a renega însăși momentul 0 în care primitivul a pus întâia dată pe piatră viziunea sa asupra întinderii cerurilor.
Pentru un om preocupat îndeosebi de perspectiva urmatoarei zile, pentru un om al cărui instinct constituia forța de ghidaj, aștrii celesti nu reprezentau decat necunoscute profunde menite sa ii asigure repere stabile pentru toate zilele si sa-l infricoșeze la producerea unor fenomene astronomice deosebite.
Toate aceste simțăminte s-au regăsit în plăsmuirile stangace, primele urme cartografice care infațișau Soarele, Luna și stelele. În lipsa unui sistem de scriere, puterea lor de înțelegere se traduce în simboluri.
Cultul Soarelui, cultul Lunii sunt întipărite fie în piatră, fie, în metale. Importanța lor este redata prin mărime, culoare și discrepanța dintre materiale. În cei 30 de cm ai discului de la Nebra (Germania), aurul, material prețios, este rezervat corpurilor cerești, Caii Lactee și intervalului dintre solstiții, evenimente de vază în ciclul anual. Toate, sunt încrustate într-o placă de bronz, un material omniutilizat și dominant al vieții de zi cu zi. (Fig.2)
Fig. 2 – Discul Nebra, cc. 1600 BC, bronz și aur, 30 cm, Muzeul Național de Preistorie, Saale, Germania.
Oamenii preistoriei se exprimau însă altfel. Departe de a-și cuprinde cerul în limitele unui simplu disc, aceștia asociau mai degrabă lucrurile știute cu cele ale căror tâlc nu-l dibuiseră încă. Au preferat să aducă reflexia boltei în spațiul lor pământean. Și-au construit sanctuare monolitice unde aștrii răsăreau și apuneau zi de zi.
Noaptea, stelele sunt cele care fascinează. Strălucirea lor punctuală mai lungă sau mai scurtă marjează momente de căpătâi în ciclul anual. Cunoașterea lor se transmite din generație în generație întrucât întreaga existență se bazează pe aceste momente cheie. Și cum altfel să creezi o imagine vie a bolții nocturne fără să o reprezinți? Mărturie a acestor manifestări stau sute de situri descoperite de-a lungul timpului în ținuturile nordice și nu numai, unde omul și-a săpat propria imaginație în piatră, piatră dură, material perfect pentru a rezista. (Fig. 3)
Fig. 3 – „Cup marks stone” și interpretarea constelațiilor, Venslev, Danemarca, după Gudmund Schutte, „Primaeval Astronomy of Scandinavia”, Scottish Geographical Magazine, 36, nr.4, 1920, (p. 244, fig. 12-13)
Dintre toate stelele, cea mai venerată a fost fără doar și poate cea mai apropiată, faimosul disc al Soarelui în călătoria lui eterală. Pentru oamenii nordului, căldura și lumina reprezentau însăși esența vieții, iar cartografia Soarelui s-a făcut în toate modurile posibile: pe pământ, în forma templelor, în reprezentări modelate, toate artefacte care să ateste iubirea omului paleolitic și neolitic pentru cea mai strălucitoare dintre stele, a cărei parcurs pe boltă marca zi după zi, solstițiu după solstițiu și viață după viață. (Fig. 4)
Fig. 4 – Carul solar Trundholm, cc.1600 BC, bronz și aur, car: 54×35×29 cm, disc: 25 cm, Muzeul Național de Istorie, Copenhaga., Danemarca.
Nici cele mai grele condiții nu au împiedicat oamenii să avanseze tot mai sus în nord, spațiul arctic și subarctic adăpostind de-a lungul timpului populații îmbujorate, înfofolite în piei de ren și care și-au croit drum prin ghețuri după hrană și lumină. Și poate, dintre toate, acestea au avut acces la cele mai multe mistere ale cerurilor, căci au avut la dispoziție jumătătți de an de lumină pentru cultul Soarelui și jumătăți de an de lumină pentru cultul Lunii și al stelelelor. Printre acestea, au fost singurii martori ai vremii, care s-au bucurat de jocul vălurit al aurorelor păstrându-le tainele în imaginiția și fascinația lor.
Solitudinea, mediul aspru și necunoscutul alb au conturat aici, în omul preistoric al nordului, o cultură aparte, necunoscută și greu de înțeles pentru omul sudic, o cultură a miturilor. Șamanismul este principala formă de manifestare a cultului, iar acestuia îi sunt asociate toate reprezentările comologice și celeste ale lumii arctice. Oamenii arcticii nu aveau la îndemână materiale complicate sau dure în care imginația lor să fie posterizată. Pielea, marterial prețios, avea să fie deopotrivă adăpost al frigului și al fanteziei. Hărțile popoarelor saami se regăsesc fie brodate pe haine, fie încrustate în pandante de os. Sunt hărți simple, schematice, însă de-o însemnătate mistică covârșitoare.
Fig. 5- Interpretarea unei hărți țesute pe o haină de ritual a tribului Koryak, partea din față, Calea Lactee pe timp de vară. Indentificare după Tom Cullen, Air and Space Mueum, Smithsonian Institute.
Fig. 6 – Haină de ritual a tribului Koryak. sursa: carylgaubatz.com
Fig.7 – Interpretarea unei hărți țesute pe o haină de ritual a tribului Koryak, partea din față, Calea Lactee pe timp de iarnă. Indentificare după Tom Cullen, Air and Space Mueum, Smithsonian Institute.
Leagănul civilizației europene a fost mereu plasat în centrul continentului și nu-i de mirare că cele mai vechi urme ale omului fascinat de cer s-au găsit tot aici. La adăpostul primitiv al peșterilor, omul preistoric și-a dat frâu liber imaginației pentru prima dată. Ceea ce se găsea acolo sus trebuia să aibă un corespondent terestru. Scenele de vânătoare de la Lascaux (fig. 8) vin să demonstreze închipuirile primare ale constelațiilor: Taurus cel imaginat și de greci alături de șase din cele șapte surori Pleiade. Aceasta este prima cartare autentică a boltei cerești, ascunsă timp de milenii. Acesta nu este unicul exemplu care apare aici. Acum 20.000 de ani, omul de cro-magnon vizionar a pictat aici un seamăn ucis de taur. O întâmplare comună în lumea vremurilor acelea, dar și o perspectivă a expoziției stelare. Orion în fața lui Taurus este salvat de Sirius, singura licărire de pe cerul nopții, destul de puternică încât să inspire speranță unei ființe atât de vulnerabile încă.
Fig. 8 Taurus și Pleiadele, Sala Taurilor, Peștera Lascaux, Franța
„Cel mai vechi calendar al lumii”. În Paleoliticul superior omul cunoștea fazele Lunii și știa să le reprezinte fidel în decursul unei luni. Cultul selenar nu doar că era foarte răspândit, dar constituia unul din stâlpii existenței umane din orice cultură a vremii. Cu aura sa mistică în timpul nopții, cu disparițiile ei misterioase periodice, Luna exercita o atracție aparte, mistică.
Fig. 9 Primul calendar lunar, cc. 32 000 BC, cultura Aurignacian, Franța
De altfel aflăm că Luna a fost primul astru al cărui ciclu a devenit esențial în evidența timpului primordial. Însă Luna a fost și o capcană pentru omenire. Adevăratele evenimente importante din decursul anului nu puteau fi plasate în ciclul selenar. Anotimpurile nu se succedau, momentele majore nu făceau parte din el.
Dacă Antichitatea s-a manifestat intens în spațiul mediteranean, începuturile omului în acest spațiu au fost mai timide. Reprezentările celeste preistorice nu s-au distins precum cele de mai târziu, fiind mai degraba rudimentare. Aștrii încă nu începuseră să pună stăpânire atât de evident peste locuitorii țărmurilor Mediteranei. Asemenei tuturor celorlalte ținuturi, dar cu evidente alte motive, s-a manfestat puternic un cult al Soarelui. Prezent aici într-o mai mare proporție din an, motivul venerări lui este evident, sfera solară este însăși reprezentatea ținuturilor sudice ale Europei.
Activitățile zilnice sunt dependente și sunt vegheate de Soare, precum în pietrele Bagnolo. Aici, fermierii și vânătorii sunt dependenți de ciclul solar, întreaga lor existență fiind ghidată sub auspiciul ciclului eteral.
În spațiul iberic, un focar al cultului celest se preconizează încă din Preistorie. La Pala Pinta (Portugalia) piatra a servit drept pânză pentru picturile cerului. Soarele, este din nou, asupra locuitorilor pământului, privind de deasupra în succesiunea zilelor. Într-o alăturare ciudată, cerurile nu sunt diferit reprezentate, noaptea și ziua împletindu-se comod. Omul primitiv a înțeles că bolta rămâne una și aceeași și că dincolo de umplerea de lumină, stelele încă tronează în abisul cerurilor.
În Malta, complexul Tal Quadi, conservă mărturii ale cartografiei stelare în piatră. Sutele de stele și Luna alcătuiesc un cer al nopții fascinant, împărțit de minți primitive în cadrane perfecte. Sfera celestă a antichității ia prima formă adevărată în spațiul insular al Mediteranei.
Fig. 10 – Pietrele Bagnolo, cc. 3000 BC, 30×40 cm, Malegno, Brescia, Italia
Fig. 11 – Aștri și ritualuri sacre în Pala Pinta (Portugalia)
Fig. 12- Piatra de la Tal Quadi, cc. 3500 BC, National Archeology Museum, Valetta, Malta
Dacă este să privim la toate realizările omenirii din epoca preistorică, cu siguranță vom rămâne impresionați. Primitivismul de care dispuneau este frapat de o serie întreagă de exprimări, fie ele și rudimentar cartografice. Omul paleoliticului a fost capabil să creeze hărți, nu neapărat în sensul în care privim noi astăzi harta, dar și-a manifestat imaginația în felul său, folosind metodele lui, materialele lui, propriile sale plăsmuiri precoce.
Armonia sa cu natura, evidentă, s-a răsfrâns asupra a ceea ce într-un final, a reprezentat o întâie privire consemnată asupra cosmosului. De aici de pe Pământ, înfricoșat încă de necunoscutele cerurilor, omul primitiv a dorit să și le aducă mai aproape de înțelegerea sa. Și cum altfel decât asociindu-le elementelor care îi compuneau existența.
Putem conchide astfel că da!, în epoca preistorică s-a făcut cartografie celestă. Soarele, luna, stelele, cerul, apar necontestat în imaginația preistorică, sunt reprezentate coerent și sunt dezbrăcate de dimensiunile mistice, prin încercarea de a ajunge la ele. Deși greu de surprins și de crezut, mințile neevoluate ale timpurilor sunt autoarele unor produse cartografice inedite și ne surprind atmosfera și nivelul vremii întocmai ca o hartă concepută recent, în secolele cartografiei evoluate.
Fig. 13 – Scări Celeste- legătura omului cu cerurile, Ilkley, Yorkshire-stânga 23×30 cm, Mont Bego, Franța – dreapta, 82×119 cm
Originalul conține cca. 4000 de foi păstrate în arhiva din Viena în timp ce statele succesoare dețin doar copii ale propriilor teritorii. De ce este nevoie pentru a le reînvia, de exemplu, în 2 sau 3 dimensiuni cu Google Earth pe fundal? Pe scurt, de scanare, georeferențiere și publicare pe internet. Toți acești pași au frumusețea lor însă și dificultățile lor.
Principala dificultate a scanării este cantitatea. 4000 de foi de hârtie, de 65 cu 45 de centimetri, stocați în arhive timp de mulți ani. Timp de câteva săptămâni, specialiștii de la Arcanum le-au scanat și procesat, obținând imagini în format JPG sau TIFF. În următorul pas, acestea ar trebui drapate peste Google Earth deoarece conținutul istoric al hărților acoperă precis peisajul actual. Acest proces se numește georeferențiere sau rectificare. Procesul a fost dezvoltat de colegii de la Departamentul de Geofizică și Ştiințe spațiale de la Universitatea Eötvös (http://mapire.staatsarchiv.at/mkf_booklet.pdf). Prin aplicarea acestei metode, căutarea obositoare a punctelor identice ar fi putut fi evitată. După definirea corectă a sistemului de coordonate ales, s-au dat coordonatele celor 4 colțuri ale fiecărei foi de hartă. Acuratețea orizontală rezultată este în jurul a 40 de metri în cele mai multe părți ale Imperiului, totuși, câteva locuri, cum ar fi Tyrol, Slazburg și zona Banatului sunt marcate de o precizie de câteva sute de metri. Următorul algoritm, mult mai precis, va fi capabil să rezolve această eroare în curând.
După resample și georeferențiere, imaginile sunt publicate cu OpenLayers. În primul rând, după selectarea regiunii de interes, un mozaic bidimensional al foilor vechi este publicat având ca suport OpenStreetMap. Pe lângă zoom in/out și paning și opacitatea poate fi setată; serviciul este unul în timp real care ne permite compararea peisajului istoric cu cel actual. Cu o singură apăsare de buton, se ajunge la Google Earth. Aici, vechile hărți apar în 3 dimensiuni; putem să admirăm frumusețea Alpilor, coasta și insulele Mării Adriatice precum și munții din Transilvania. Relieful e generat pe baza modelului SRTM.
Combinația tehnologiei spațiale și a soluțiilor tehnice specifice începutului de secol 19, este validată prin transformări de coordonate precise.
Acesta este doar primul pas al proiectului (Mapire – Hărțile istorice ale Imperiului Habsburgic); partenerii plănuiesc să publice mai mult material cartografic similat, bazat pe aceeași tehnologie. Aceste informații vor fi anunțate inclusiv pe geo-spatial.org.