III. Litoralul românesc în documente cartografice. Perioada modernă și contemporană

Reprezentări mai mult sau mai puțin fanteziste se păstrează pînă la sfîrșitul secolului XVIII, atunci cînd se realizează mai multe hărți prin ridicare de teren, care încep să se apropie de realitate. Rațiunile au fost în primul rînd militare, cum este și cazul hărții din 1800 ce-i aparține contelui Kiseleff. El a întocmit o hartă în vederea stabilirii frontierei ruso-turce. În fața gurii de vărsare a Vîlkovului erau trasate cîteva insule de dimensiuni reduse. Informația este extrem de prețioasă, dacă ținem cont că în anul 1770 F.G. Bawr întocmise o hartă ce prezintă gura Vîlkovului fără insule. Emersarea acelor bancuri submerse s-a realizat în decurs de ~30 ani.

Pe harta Balcanilor din 1829 apare un număr mai mare de mici insule în fața gurilor Chiliei. Extrem de frumoasă, această hartă este una dintre primele reprezentări realiste ale spațiului litoral românesc. Brațul Kiliei este ilustrat cu vechile delte secundare, ostroavele fiind bine poziționate. Actuala localitate Chilie Veche apare sub numele Eski Kilia, iar în paranteză este trecută și denumirea antică (Likostomon). Cel mai important detaliu al hărții este dat de prezența a 3 ostroave mari între Isaccea (Noviodunum) și Tulcea (Aegysus). Chiar dacă pe harta apar și exagerări ale unor teritorii sau forme ciudate (vezi Razelmul) se cunoaște că întotdeauna se precizau comunicările dintre brațele navigabile sau lacuri. Un teritoriu intern, aflat între brațe este cu siguranță eronat, fiind extrem de greu de cartat la vremea respectivă, dar ostroavele și brațele puteau fi reprezentate corect (forma nu este de fiecare dată reală, însă „portițele” sau „gîrlele” cu toate confluențele lor nu aveau cum să fie greșite). Harta „spune” că se putea ajunge pe apă de la Ismail la Tulcea sau Isaccea și din oricare localitate dintre acestea se putea merge în lacul Ialpug (Jalpuch). Exista ocomunicare și între Chilia –Sulia sau între Sulina-Sf. Gheorghe.

Delta Dunării pe harta Balcanilor din 1829

Cele trei ostroave din apexul deltaic

Charles V. Monin a publicat în 1830 Turquie D’Europe et Grece fără însă a aduce nimic important față de lucrările anterioare. Forma deltei este inexactă, iar localitățile trecute sunt mult mai puține. Se păstrează aceiași redare a Razelmului, semn că teritoriul din jurul lacului nu a fost reprezentat exact decît mult mai tîrziu. Singura calitate meritorie o constituie trasarea rețelei hidrografice mult mai precis, precum și sistemul de coordonate folosit.
Ea a fost scanată de www.euratlas.net pornind de la o gravură originală din sec. XIX și poate fi achiziționată la numai 6 euro.

Detaliu din harta lui Faden din 1795

Harta din 1834 se bazează pe ridicările rusești și se intitulează „CAPE KALIAKRA TO ODESSA”. Aceasta pare extrem de bine realizată, dacă o comparăm cu materialele anterioare, cu o singură excepție la nivelul lacului Razelm. Măsurătorile rusești neagă multe informații din harta Balcanilor din 1829, cei cinci ani scurși făcînd imposibilă o evoluție atît de rapidă a unor teritorii deltaice (vezi delta secundară a Chiliei sau zona Tulcea). Litoralul sudic oferă o imagine extrem de spectaculoasă: Lacul Corbu comunica cu marea, țărmurile Constanței total neamenajate atunci, arată prezența unui golf sudic. De asemenea sunt trecute și platformele de țărm din zona actuală a țărmului Agigea, Eforie, Costinești etc.

Detaliu din harta rusească 1834

O altă hartă care apare în mai multe lucrări geografice se bazează tot pe ridicările rusești, fiind datată 1835. Cu siguranță doar reprezentarea diferă, datele primare fiind (în cea mai mare parte) aceleași. Diferența calitativă însă între aceasta din urmă și cea anterioară este semnificativă: nivelul detaliilor este mult mai ridicat, conturul Razelmului este de această dată mai corect etc. Erau două gârle ce făceau legătura între Sulina și Sf. Gheorghe, prima trecînd la vest de Caraorman (actuala Perivolovca). Cea de a doua ocolește Caraormanul pe la est și se varsă în Marea Neagră în partea nordică a Cîmpului Sărăturile (!). Calitatea extraordinară a informațiilor face din harta rusească una dintre cele mai importante realizări cartografice ale spațiului deltaic. Varianta pe care o prezentăm noi este una simplificată, din lucrarea dl. Gh. Romanescu ( Delta Dunării , Ed. Glasul Bucovinei, 1995)

Detaliu din harta rusească 1835

Harta publicată în anul 1849 și intitulată MACEDONIA, THRACIA, MOESIA et DACIA are o configurație cel puțin curioasă. Dacă brațele Chilia și Sulina par bine conturate, Sf. Gheorghe se varsă într-un golf. Harta are trecute denumirile anticilor, contrazicînd multe din afirmațiile anterioare legate de localizarea acestora: Boreum ostoma este actuala gură Sulina, iar Calum (“gura frumoasă”) este la sud de ea. Merită atenție măcar pentru simplu fapt că aduce o poziționare nouă a gurilor antice, dar nu cunoaștem argumentele care au stat la baza acestei interpretări, motiv pentru care ne păstrăm rezervele de rigoare.

Detaliu din harta publicată în 1849

Harta Căpitanului Spratt 1856-1857, realizare făcută sub egida C.E.D. impresionează prin rigurozitatea ridicării topografice, cel puțin la nivelul liniei țărmului dovedind astfel amatorismul materialelor anterioare. Este ilustrată pentru prima dată adevărata formă a litoralului deltaic. Extrem de comentată de geografi, harta a marcat un punct de cotitură în analiza evoluției țărmului deltaic, fiind socotită de mulți ca harta bază a tuturor comparațiilor viitoare. Prezența Comisiunii Europene a Dunării la Sulina a dus la impunerea unor adevărate standarde cartografice.

Harta poate fi obținută de la British Library

Detaliu din harta lui Spratt 1856-1857

Se construiesc hărți numeroase, de detaliu, pentru gurile Dunării: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe. Cele mai numeroase date sunt însă cele pe Sulina, procesul de amenajare a jetiurilor impunînd acest lucru. Astfel pînă la începutul celui de al Doilea Război Mondial, CED-ul, sub conducerea căpitanului Charles Hartley, și cu sprijinul autorităților române ridică gura de vărsare prin studii batimetrice în anii: 1856, 1861, 1876, 1892, 1904, 1921, 1925, 1930, 1938. Pentru o descriere a lucrărilor de la Sulina recomandăm cartea lui I. Gh. Petrescu „Delta Dunării. Geneză și evoluție” (Ed. Științifică, 1957 pg. 147-174). După război lucrările sunt continuate, noi hărți batimetrice fiind executate în 1950, 1956, 1960 …1978, 1989, 1991, 1998, 2002, 2004. Pentru gura de vărsare a brațului Sf. Gheorghe s-au făcut studii aproximativ în aceiași ani, cu mici diferențe. Aici merită amintită „Planul hidrografic al gurii Sf. Gheorghe” din anul 1942 al lui Preda Fundățeanu.

Un alt document cartografic important a fost harta ridicată în anul 1881 și publicată 2 ani mai târziu. Aceasta a fost realizată de către Robert Hansford și C. Carusso, sub direcția lui Charles Hartley, și se intitulează KUNSTENJEH ANCHORAGE. Harta te impresionează în primul rând prin finețea ridicării batimetrice, prin gradul mare de detaliu, oferind astfel cele mai prețioase informații asupra topografiei submerse a Constanței. Adâncimile sunt reprezentate în picioare. Dacă ținem cont de faptul că la data de 10 septembrie 1881 Ch. A. Hartley, fost inginer șef al Comisiei Europene a Dunării, a fost însărcinat de către Ministerul Lucrărilor Publice să întocmească un studiu tehnico-economic preliminar de informare pentru construcția unui port nou la Constanța (A. Lăpușan, Șt. Lăpușan 1997), documentul pe care îl avem în față reprezintă tocmai rezultatul acestui raport.

Harta a fost obținută de la Library of Congress – Geography and Map Division , cu sprijinul dl. Liviu Giosan.

Detaliu din harta lui Hartley de la 1881

Studiile numeroase consacrate litoralului românesc, după anii 1960, au dus la apariția hărților tematice: hărți geomorfologice, sedimentologice, tectonice etc. Nu este nici locul și nici scopul nostru să analizăm aici aceste materiale, doritorii pot consulta lucrările de specialitate.

Costa României a fost întocmită între 1898-1899 sub direcția Comandorului A. Cătuneanu și a fost distinsă cu medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris din anul 1900. Harta are și două detalii pentru portul Constanța și Mangalia la „scala 1.20000”. Extinsă de la delta secundară a Chiliei pînă la Mangalia, harta impresionează prin numeroasele puncte de sondare, prezența izobatelor de 2, 5 și 10m. Este acordată o atenție deosebită și uscatului, cu poziționarea corectă a localităților, a drumurilor și amenajărilor portuare aferente, dar mai ales cu trasarea precisă a lacurilor și gîrlelor. Longitudinea este însă trecută după meridianul Parisului, existînd o diferențiere de 2grade 20`10`` față de Greenwich.

Detaliu din harta Cătuneanu

Hărțile austriece din a treia ridicare topografică, prezintă o mare asemănare cu harta anterioară. Teritoriul deltaic a fost ridicat în 1898, singura diferență fiind dată de lipsa punctelor de sondaj batimetric. Din păcate pentru litoralul sudic nu se cunoaște anul întocmirii hărții, morfologia coastei făcîndu-ne să credem că s-a realizat pînă în 1915.

Detaliu din harta austriacă, 1898

Serviciul pescăriilor a întocmit între 1909-1911 o hartă 1:10000 (!) care a fost ulterior refăcută la scara 1:50000 și publicată la scara 1:150000; ea a fost revizuită în anii 1913, 1927 și 1935. Întocmirea hărții s-a făcut utilizînd hidrogradele. (I.Gh.Petrescu, 1957). Harta a fost executată sub conducerea ing. I. Vidrașcu, rămînînd cunoscută mai ales sub denumirea de „harta Vidrașcu”.

Între 1927-1931 Serviciul hidraulic a întocmit o hartă la scara 1:20000 îndicînd adîncimile din lungul brațelor și din fața gurilor.

În anul 1935 același Serviciul hidraulic a tipărit harta întregului curs al Dunării, inclusiv delta, la scara 1:50000.

În anii 1942-1944 Institutul Fotogrametric al Societății Sudosteuropa din Viena a ridicat prin fotografii aeriene o hartă la scara 1:50000.

Hărți de navigație, întocmite de către D.H.M.

Hărțile ridicate de către DTM în perioada 1978-1980 au fost realizate la scara 1:25000. Atașăm în continuare indicativele acestora pentru întreg spațiul dobrogean (.shp).

Download