II. Litoralul românesc în documente cartografice.

Se caracterizează printr-o redescoperire a lucrărilor antice grecești și romane și pritr-o nouă reprezentare a acestora, în lemn sau gravuri. Chiar dacă există numeroase mărturii ale unor călători occidentali prin țările române, materialele cartografice sunt extrem de generale. De cele mai multe ori gurile Dunării sunt reprezentate după datele anticilor (Ptolemeu încă prezintă o mare influență), lucru ilustrat cel mai bine de păstrarea vechilor denumiri ale gurilor de vărsare (Hieronstoma, Pseudostoma etc.). Cele mai cunoscute materiale cartografice sunt trecute succint mai jos.

Isidorus de Sevilla (570-636) a desenat un mapamond pe care este trasat cursul Dunării care se varsă prin 7 guri.

Pietro Vesconte (1320) este autorul a 4 hărți pe care sunt trecute localitățile de pe litoralul Mării Negre.

Detaliu cu bazinul Mării Negre, harta o fost reorientată cu nordul în partea de sus.

Opicinus de Canistris (1296-1350?) a lucrat la curtea papală din Avignon unde a construit o serie de hărți imaginative, care aveau la bază hărți de navigație. Oarecum ciudate în prezent, Canistris căuta o asemănare între forma continentelor și trăsăturile umane și animale. (vezi Africa de Nord care este o femeie etc.). Ceea ce ne interesează însă în mod deosebit e reprezentarea Mării Negre, în detaliul alăturat fiind remarcată Dunărea ce se varsă prin trei brațe. Este una dintre primele reprezentări de acest gen, informația fiind cu siguranță obținută din portulanele vremii.

Reprezentarea bazinul Mării Negre la Canistris.

Atlasul Catalan al lui Abraham Cresques (1375) a fost comandat de Carol V fiind considerat ca cea mai bună imagine a geografiei Evului Mediu, o adevărată operă de artă cartografică. Conturul exact al Mării Negre nu este din păcate urmat și de o bună reprezentare a litoralului românesc. Multe hărți ulterioare nu se vor apropia de calitatea remarcabilă a atlasului.

Bazinul Mării Negre ldin Atlasul Catalan.

Martellus (sec. XV) a creat o hartă a lumii pe care apare bazinul Dunării, acesta se varsă prin 7 guri în Marea Neagră.

Harta lumii, autor Martellus

Mapamondul lui Fra-Mauro din anul 1459 indică denumirea de Zagora pentru întreaga Dobroge. Aflat pe zidurile mînăstirii St. Michel de lîngă Veneția reprezentarea este orientată cu sudul în partea superioară. Dunărea se varsă prin cinci guri, iar din ultimul braț sudic există o ramificare (reprezentată aici foarte deformat), ce se scurge în două bălți. Una dintre primele schițe ale Razelmului. Harta a fost scanată din lucrarea lui Romulus Seișanu, Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor. Schiță Monografică. Studii și documente Ed. Ziarului Universul, 1928, pg. 23

Detaliu din harta de la 1459

Harta lui Martin Waldseemüller din anul 1507 a reprezentat un efort de a strînge toate informațiile geografice ale epocii, inclusiv rezultatele expediției lui Americo Vespucci dintre anii 1501-1502. Adevărată operă de artă, harta impresionează în primul rînd prin mărime, iar în sfera noastră de interes, prin forma pe care o are Delta Dunării. Sunt precizate 5 guri de vărsare, dar nu este trecută nicio denumire. Stilul este unul tributar reprezentărilor ptolemeice.

Litoralul românesc pe mapamondul lui Waldseemüller

Abraham Ortelius (1527-1598) publică atlasul Theatrum orbisterrarum (1570) și lucrarea Thesaurus Geographicus (1603) în care a strîns multe materiale ale altor autori. O parte dintre hărțile lui conțin și sectorul dunărean și Marea Neagră. Interesant este că apar coordonatele hărții în sistemul ptolemeic.

Marea Neagră de Abraham Ortelius

O altă hartă a lui Ortelius se bazează pe materialul publicat de Iacobo Gastaldo (Casteli). Acesta din urmă a fost unul dintre cei mai mari cartografi ai Evului Mediu, originar din Veneția. Harta se intitulează „ROMANIAE”, denumire ce se referă la Imperiul Bizantin, deoarece supușii Împăraului își spuneau romaioi (romani). Denumirea va fi folosită ulterior și de alții… (Charles King, Marea Neagră: o istorie. Ed. Brumar, 2005)

Marea Neagră de Abraham Ortelius, după Iacobo Gastaldo

Sebastian Munster (1488-1522), supranumit și Strabon al Europei, a publicat numeroase hărți și două lucrări intitulate Geografia universală și Cosmographiae universalis , având ca principală sursă datele lui Ptolemeu.

Litoralul românesc la Sebastian Munster

Gerhard Mercator (1512-1594) a rămas cunoscut prin proiecția cilindrică care-i poartă numele. Dunărea pe hărțile sale apare cu 7 guri de vărsare, remarcându-se și insula Peuce. Poziționarea acesteia este foarte interesantă: ea se află situată între brațul sudic (actualul Sf. Gheorghe) și un braț secundar ce pleacă din acesta și se reîntoarce în el cu puțin înainte de vărsare. Asemănarea dintre harta lui Mercator și cea a lui Nicolaus Germanus este foarte mare, insula Peuce fiind localizată identic.

Litoralul românesc pe hărțile lui Gerhard Mercator

Georg de Reichersdorf (1495-1554?), născut în Transilvania acesta a îndeplinit mai multe funcții la curtea Ungariei. A întreprins o deplasare în Moldova, la curtea lui Petru Rareș, publicînd ulterior la Viena Chorographia Moldaviae. Unii i-au atribuit greșit publicarea unei hărți, lucrarea sa nefiind însoțită de o astfel de reprezentare. Mai tîrziu a apărut la Koln o hartă ce se presupune a fi întocmită de celebrul Hogenberg, utilizînd informațiile lui Reichersdorf, stilul de realizare îndreptățind această afirmație. Este considerată prima hartă a Moldovei, pînă la apariția lucrării lui Cantemir. Coordonatele hărții sunt date după sistemul ptolemeic. Singura localitate din spațiul deltei este Kilia, Razelmul nu apare, iar Insula Șerpilor este mult exagerată.

Litoralul românesc pe hărta atribuită lui Reichersdorf (Hogenberg?)

Harta Europei din anul 1602, realizată de Arnoldo di Arnoldi este simplistă în privința informațiilor oferite despre litoralul sudic, Delta Dunării este înfățișată sub forma a 3 insule mari, cele 3 brațe principale fiind scoase în evidență.

Detaliu din harta Europei din 1602

Philipp Cluverius (1580-1623) istoric olandez, acesta a publicat harta Daciarum Moesiarum et Thracie Vetus et Nova care aduce o serie de informații noi. O colecție de hărți va fi publicată la Amsterdam în 1661 de către Louis și Daniel Elzevirin, sub titlul Philippi Cluveri Introductionis in universam geographicarum . Materialele sale au fost ulerior republicate de mai multe ori pînă în 1711. Surprinde lipsa Golfului Halmirys (Razelmul actual), coordonatele utilizate fiind preluate după Ptolemeu.

Litoralul românesc pe harta lui Philipp Cluverius

Pierre Duval (1619-1682) rămâne extrem de actual cu titlul lucrării sale Mic tratat pentru înțelegerea celor publicate deja Tot lui îi aparține atlasul Le Monde ou la geographie universelle Pe hărțile sale Dunărea se varsă prin 7 guri păstrându-se orientarea NV-SE a brațelor și ostroavelor dintre ele. Lipsesc informațiile despre litoralul sudic, unde nu sunt trecute detalii topografice sau localități.

Litoralul românesc pe hărta lui Pierre Duval

Nicolas Sanson (1627-1667). Lucrările lui Sanson au fost numeroase, el fiind socotit și „părintele geografiei și cartografiei franceze”. Materialele sale conțin și teritoriile românești din Moldova, Transilvania, Valahia sau cursul Dunării de la Belgrad la Pontul Euxin. Brațele Dunării sunt aproape paralele după prima bifurcație, iar pe litoralul sudic apar localități ca Chiunstenge sau Tomi (în fond nu e vorba de aceiași localitate, adică Constanța?). Nu este trecut însă orașul Callatis, iar poziția și forma Insulei Șerpilor sunt exagerate.

Litoralul românesc pe hărțile lui Nicolas Sanson

Melchior Tavernier (1564-1644) a făcut parte dintr-o familie de editori și negustori parizieni. Lucrarea sa Theatre Geographique conține materiale din surse diferite: Sanson, le Clerc etc. Delta se varsă prin cinci guri cu aspect asemănător reprezentărilor anterioare.

Litoralul românesc pe hărta lui Melchior Tavernier

O hartă a lui Johannis Baptista Homanni, (1663-1724) se încadrează în contextul reprezentărilor epocii. Exagerarea Insulei Șerpilor se păstrează, iar delta este redată ca un mare ostrov, străbătut de cîteva brațe. Teritoriul dobrogean este desemnat ca Romania, mulți interpretînd eronat informația ca o trimitere directă la apartenența veche a Dobrogei la spațiul românesc. Credem însă că explicația oferită de Charles King (vezi Abraham Ortelius, puțin mai sus) este cea plauzibilă. Harta a fost scanată din lucrarea lui Romulus Seișanu, Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor. Schiță Monografică. Studii și documente Ed. Ziarului Universul, 1928, pg. 24

Dobrogea pe harta lui Homanni (sec. XVII)

Robert Morden (? – 1703) a fost editor și librar cu preocupări deosebite față de cartografie. A rămas cunoscut prin hărțile sale despre Marea Britanie. Una din importantele sale contribuții în cartografie a fost trecerea longitudinii, măsurate de la Catedrala St. Paul, în minute la partea superioară a hărților prin cifre romane și reprezentarea în partea de jos prin grade. Pe hărțile sale Dunărea are cinci guri de vărsare.

Litoralul românesc pe hărta lui Robert Morden

Atlasul lui Joan Blaeu intitulat Theatrum orbis terrarum, sive, Atlas novus a fost publicat începînd cu anul 1645, în 4 volume. După 1662, prin includerea în cadrul său a mai multor hărți marine, atlasul cuprinde 11 sau 12 volume. Din acest moment devine cunoscut sub denumirea de Atlas maior. Primul volum cuprinde Europa, Germania și Țările de Jos. Mai multe hărți referitoare la spațiul românesc se găsesc aici, dintre acestea cea mai importantă fiind cea cu titlul Walachia, Servia, Bvulgaria, Romania Pe ea se observă gurile Dunării în număr de 6, denumirile acestora fiind cele antice. Astfel, cea mai nordică apare ca Thiagolla, ea fiind situată la Nord de localitatea Kilia. Se observă bine trasat conturul lacului Thiagolla. Harta prezintă doar sistem de coordonate în latitudine, lipsind valorile longitudinii.

Walachia, Servia, Bvlgaria, Romania în anul 1645

Detaliu din hartă cu litoralul românesc

Harta Ucrainei din 1648, a lui Guillaume Le Vasseur este una dintre cele mai spectaculoase reprezentări. Fiul unui cartograf cu înclinații spe navigație, Le Vasseur se înrolează în armata poloneză în anul 1630, participînd 9 ani mai tîrziu la o expediție pe valea Nistrului, în urma căreia construiește 2 hărți. Cea prezentată de noi a fost publicată în 1648 de către prietenul său Willem Hondius, membru al unei celebre familii de cartografi. Orientarea hărții este cu sudul în partea de sus. Autorul prinde și o mică porțiune din litoralul românesc, Delta Dunării. Foarte probabil ca redarea să fie făcută pe baza informațiilor epocii, nu știm cu exactitate dacă Le Vasseur a ajuns pe țărmurile deltei. Sunt ilustrate 4 guri de vărsare și Insula Șerpilor (Ilanada) poziția și forma ei fiind inexacte. Cartușele marginale sunt realizate în spiritul epocii, impresionînd prin stilul artistic, după cum se poate vedea mai jos:

Detaliu din harta Ucrainei

Reprezentarea gurilor Dunării. Se remarcă orientarea hărții cu sudul în partea de sus.

Charta lui Giacomo Cantelli da Vignola din anul 1686 se intitulează Descritione delli Principati della Moldavia, e Valechia tolta da Giacomo Cantelli da Vignola. Erorile de poziționare sunt însă mult mai mari ca la materialele anterioare. Spre exemplu, Insula Șerpilor (Ilanada) este plasată la sud de S. Giorgio, alteori apar unele insule chiar în larg de coastele Tomisului. Cu toate acestea abundența localităților din Dobrogea conferă o notă distinctă hărții. Sursa noastră a fost lucrarea lui Romulus Seișanu, Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor. Schiță Monografică. Studii și documente. Ed. Ziarului Universul, 1928, pg. 25

Dobrogea pe harta lui Castelli da Vignola din 1686

O altă hartă a Europei din anul 1700 îi aparține lui Federico de Wit. Acesta a făcut parte alături de marii cartografi ai vremii (G. Valk, L. Valck, N. Visscher etc.) din colectivul care a elaborat Atlas Maior în anul 1678, proiect major inițiat la Amsterdam de frații Reiner și Iosua Ottens. Accentul cade și aici pe gura Chiliei, această localitate fiind singura care apare din Delta Dunării.

Litoralul românesc pe harta lui de Wit.

John Senex (d. 1740) a fost un cartograf englez care a elaborat numeroase hărți și atlase pe care apar și Țările Române, fiind precizate principalele orașe cu populația lor. În Atlas of the Worlds (1708-1725) este o hartă a Europei, ce reprezintă un litoral românesc destul de inexact.

Litoralul românesc pe harta lui de Senex

Guillaume de L`Isle a trăit între 1675-1726, una dintre hărțile sale înfățișează continetul european la nivelul anului 1769. Lipsește sistemul lagunar Razelm-Sinoe, brațele Dunării sunt orientate NV-SE și sunt trecute 5 guri de vărsare, cea mai sudică dintre acestea la nord de Yenisala.

Detaliu din harta Europei, 1769

Gerardus Valk (1678) a construit alături de Leonardus Valk mai multe materiale, dintre care și Charta Principatus Valachiae Moldaviae et Transylvanie O altă hartă prezintă Valachia, Moldavia, Transylvania, Bulgaria, Romania. Este interesantă însă imaginea deltei, chiar dacă se întîlnesc erori de poziționare sau exagerări ale unor insule (Ilanada).

Litoralul românesc pe harta lui G. Velck

O altă hartă a lui G. Valk a apărut în 1695, pentru bazinul Mării Mediterane. Stilul cartografic este în general același, cu alungirea mult spre sud a Insulei Șerpilor.

Detaliu din harta lui Valk din 1695

Harta lui Dimitrie Cantemir, cel care a domnit în Moldova între 1710-1711, a fost tipărită la Amsterdam în 1737. Conține paralele și meridiane, raportarea ultimelor fiind făcută după sistemul Ferro pe care-l vom întîlni mai tîrziu și la hărțile austriece. Ea a fost redescoperită de către George Vâlsan în Biblioteca Națională din Paris. Ceea ce se cunoaște mai puțin e faptul că această hartă a constituit baza pentru multe materiale cartografice viitoare. Este cazul hărții lui la Rouge din anul 1770, intitulată „Carte de la Moldovie dressee sur celle du Prince Cantimir”. Teritoriul dobrogean, la sud de Dunăre apare sub numele de Bulgarie, iar delta este trasată extrem de vag, informațiile fiind total nerealiste.

Litoralul românesc pe hărta lui Dimitrie Cantemir

A New Map of Turky in Europe and parts adjoyning shewing their principal divisions and chiefe cities, towns, rivers, mountains &c. Aceasta prezintă un sistem de coordonate prin latitudini și longitudini, diferit de cel ptolemeic. Nu avem informații asupra meridianului de origine, dar cu siguranță acesta era plasat la vest de Greenwich. Paralela de 45 de grade este la sud de ultima gură de vărsare, situație inexactă. Lasând la o parte aceste amănunte remarcăm denumirea de Black Sea, precum și precizarea că aceasta era desemnată de turci prin Cara Denhiz și de cazaci prin Czorno More. Harta este săracă în localități, singura apariție interesantă fiind Kili (Chilia). Litoralul indică 5 guri de vărsare ale Dunării: Kili, despre care aflăm că este cea mai mare, Soulin (în largul acesteia apare o insulă, cu siguranță I. Șerpilor, dar care nu are trecută denumirea), urmată Portugi, Hezer și Kafa. Pînă în momentul de față nu cunoaștem originea și semnificația acestor ultime 3 guri de vărsare.

Harta a fost obținută de la W. F. Institute of Archaeological Research, fiind domeniu public.

A New Map of Turky in Europe…

Detaliu din harta cu litoralul românesc

A New Map of Turkey in Europe divided into all its provinces; with the adjacent countries in Europe and Asia : drawn chiefly from the maps published by the Imperial Academy of St. Petersburg. Harta publicată în 1794 la Londra de către Laurie & Whittle are dimensiunea de 61*60 cm. Caracteristicile generale sunt asemănătoare materialului anterior, cu precizarea că Marea Neagră este cunoscută de turci sub numele de Kara Degniz, iar de greci ca Mara Thalassa. Dunărea este reprezentată prin 4 guri de vărsare, între acestea remarcându-se aspectul convex al țărmului.: Kilia Bogasi este gura nordică, urmată la sud de Ruski Bogasi (actuala Sulina), iar ulterior aceasta de către Giurcheri Bogasi. Aspectul Razelmului este incorect pentru vremea respectivă, iar în dreptul localității Zof apare ultima gură intitulată Vizi Bogasi. Dacă din Sf. Gheorghe se desprinde un braț care se varsă apoi în Razelm, acesta nu ar putea fi decît vechiul curs al Dunavățului.
O altă informație oferită este delta secundară a Chiliei, trecută clar ca Old Kilia, puțin la vest de ea fiind marcate și două ostroave din cea de a doua deltă secundară. În fața acesteia nu sunt trecute însă insule, ci doar spre est apare Serpent Island, care nu mai prezintă o alungire exagerată, așa cum întîlneam pe materialele anterioare.

O oarecare importanță este acordată acum și litoralului sudic. Apare trecute Chiustenza și Mankala. Bazându-ne doar pe acest material cartografic, pare dificil de localizat Gulf of Baba, dar pe harta următoare (1795) se face precizarea Gulf of Kuistenza or of Baba. Același lucru se poate spune și despre Insula Grosra, aflată între localitățile Spera (?) și Chiustenza.

Harta a fost obținută de la W. F. Institute of Archaeological Research, fiind domeniu public.

Detaliu din harta lui Laurie & Whittle din 1794

În 1795 W. Faden a publicat la Londra harta intitulată European Dominions of the Ottomans, or Turkey in Europe. Litoralul românesc pare similar cu cel întîlnit pe harta lui Laurie & Whittle, doar că la sud de Sulina apare o gură de vărsare, Khederlessi Bogasi, ce nu este redată ca fiind una principală. Din acest braț (actualul Sf. Gheorghe) se desprinde un alt curs ce pare cel principal, acesta vărsîndu-se prin gura Guircheri Bogasi! Posibil ca traseul brațului Sf. Gheorghe să fie deformat spre nord. Țărmul dintre Kilia și Sulina este însă redat ca fiind ușor concav, situație mult mai apropiată de cea reală. O altă noutate este dată de redarea Lacului Roșu și a faptului că exista o comunicare între acesta și mare. Denumirea acesteia este trecută pentru prima oară și în varianta Moldo-Vlahă de Mare Niagra. Cordoanele litorale aflate la nord de Kilia nu erau încă individualizate, existînd o comunicare largă cu marea a lacurilor gen Sasik. Extrem de valoaroasă, această hartă poate fi o bună resursă pentru cercetările de toponimie, localitățile fiind numeroase.

Indiscutabil, atît harta lui Laurie&Whittle cît și cea a lui Faden au aceiași sursă, micile diferențe dintre acestea datorîndu-se faptului că Faden a acordat o mai mare atenție detaliilor.

Harta a fost obținută de la W. F. Institute of Archaeological Research, fiind domeniu public.

Detaliu din harta lui Faden din 1795