Erori de interpretare ale unor procese pornind de la informația conținută în hărțile costiere

Zona costieră a României (de la Golful Musura până la Capul Stivriburun) este acoperită de o serie de hărți topografice sau de navigație produse de DTM și DHM. De multe ori nu există însă o concordanță între informația trecut pe hartă și realitatea din teren.

Scopul articolului

Identificarea principalelor tipuri de erori care pot influența interpretarea unor procese geomorfologice sau hidrologice.

Linia apei

În analiza evoluției unei zone costiere sunt folosite frecvent comparațiile materialelor cartografice. Ce se întîmplă însă cînd o hartă nu corespunde anului care este trecut pe aceasta? Se pot formula o serie de concluzii greșite privind evoluția unui țărm, iar de aici se ajunge repede la calcularea unor rate de eroziune/acumulare total greșite.

Pe fiecare hartă ar trebui să găsim anul ridicării topografice și anul imprimării acesteia. Din păcate se pare că acest principiu nu este o regulă general valabilă, informațiile lipsind sau fiind trecute extrem de neclare. Chiar și atunci cînd este scris anul ridicării topografice trebuie ținut cont de faptul că în decursul unui singur an o plajă „respiră”. La furtunile din iarnă lățimea acesteia se poate reduce la, să spunem, 20m pentru ca în perioadele de vară plaja să-și revină la lățimi de 50m. Astfel de pulsații sunt absolut firești, iar perioada ridicării hărții trebuie trecută pe hartă. Numai astfel cercetătorul își poate face o idee despre starea acesteia la momentul respectiv. Am selectat pentru exemplificare (fig.1) oscilațiile liniei apei în lunile martie, iunie, august 2005 din dreptul Capului Buival (țărmul deltaic Sf. Gheorghe).

Dacă analiza comparată a hărților se face pe un interval mare de timp toate aceste mici variații anuale pot fi neglijabile, urmărindu-se în acest caz tendința generală de evoluție. Atunci cînd se dorește un studiu pe o perioadă de timp mai mare, de ordinul zecilor de ani, datele obținute din hărți trebuie corelate cu măsurători de teren (dacă acestea există!). În fig.2 este prezentată evoluția unui sector de țărm deltaic din 1970 pînă în 1997. Comparînd simplu o hartă din anul 1979 cu alte materiale mai noi (din 1990) se vor obține rate de evoluție secvențiale, lipsind perioadele în care țărmul a putut atinge eroziuni intense (cum e cazul anilor 1981-1982). Toate acestea dovedesc deficiențele tehnicii de lucru și totodată marea importanță a măsurătorilor de teren.

Fig.1 Variatia liniei țărmului în regim lunar (martie, iunie, august 2005)

Fig.2 Variația liniei apei la reperul Baliza Mare de pe țărmul Sf. Gheorghe (1970-1997) Pe ordonată este reprezentată distanța în metri față de reper
Datele provin din arhiva Centrului de Cercetări Costiere pentru Protecția Mediului.

Anul hărții

Studiul hărților de navigație ascunde însă o serie de capcane, cercetătorul fiind nevoit de multe ori să ghicească anul real al acestora. În fig. 3 am prezentat un exemplu de informație întîlnită pe o astfel de hartă, remarcîndu-se expresia „ridicări topografice executate…pînă în anul 1979”. Ce să înțelegem din această afirmație? Că datele pot fi chiar și din anii `60? Foarte posibil.

Fig. 3 Ambiguitatea prezentă pe hărțile de navigație în privința sursei datelor este ilustrată de cuvintele „pînă în anul…”. În partea de jos a unei hărți pot fi citite edițiile acesteia.

Am avut multe neplăceri cu harta din fig.4, în care conturul Insulei Sacalin este dintr-un an oarecare. Pentru lămurire am apelat la suprapunerea unor vectori din 1972, pe care puteam fi siguri. Se constată cum aceștia se potrivesc perfect cu harta realizată „pînă în 1979”. Concluzia este foarte simplă: a fost copiat conturul de pe harta din 1972 și s-a obținut o hartă nouă!

O mare atenție trebuie acordată materialelor pe care apar diferențieri între anul uscatului și cel al ridicării batimetrice (fig.5). Este inutil să repetăm la ce erori grave de interpretare ale reliefului se poate ajunge. De cele mai multe ori linia apei este mai nouă decît batimetria. Sunt cazuri în care o batimetrie este copiată pe hărți succesive chiar și la 30 de ani distanță de momentul producerii acesteia. În cazul de față situația este însă „atipică”.

Fig. 4 Suprapunerea unor vectori din anul 1972 peste o hartă cu ridicări „pînă în anul 1979”, ilustrează anul real al hărții din imagine.

Fig.5 Diferența între anul ridicării topografice pentru uscat (1979) și batimetria realizată „în anii 1979 și 1990”

Fig. 6 Lipsa punctelor de sondare în ape cu adîncime mică și trasarea intuitivă a izobatei de -5m prin linie punctată.

Sectoarele cu adîncimi mici ale apei sunt reprezentate de multe ori ca suprafețe albe, lipsind total punctele de sondaj. Explicație este însă simplă, hărțile de navigație sunt utilizate la adîncimi în general mai mari de -5m. Din păcate pentru un studiu de geomorfologie costieră utilizarea acestora ridică astfel de probleme noi. Izobatele cu valori mici (-2, -5m) pot fi reprezentate punctat, un MNAT avînd ca bază aceste hărți fiind total inexact.

Fig.7 Comparație între o hartă cu caroiaj UTM tipărit în anul 1997, de pe care lipsesc informații legate de anul ridicării topografice și două imagini Landsat din 1989, repsectiv 2000. Extinderea digurilor portuare arată că datele din hartă sunt mult mai vechi de anul 1989.

Frecvent construcțiile costiere (diguri, amenajări portuare) pot fi mult mai vechi decît situația reală. Exemplu ilustrat în fig.7 indică situația portului Constanța. Harta din stînga nu oferă absolut nici o informație legată de anul producerii sale, ni se spune extrem de evaziv că prezintă „caroiaj UTM tipărit în 1997”. Ce să mai înțelegem, harta e din 1997 sau mai veche? Imaginile Landsat alăturate dovedesc însă că aceasta este cel puțin mai veche de anul 1989.

Fig.8 Sectorul deltaic Pardina așa cum apare pe o hartă cu caroiaj UTM tipărit în 1997 și o imagine Landsat din 2000. Se observă cum harta conține o serie de lacuri care au fost desecate, terenul fiind destinat agriculturii. Din păcate harta nu oferă nici o informație despre anul când a fost ridicată.

O serie de activități de desecare executate în Delta Dunării în anii `80 nu se regăsesc pe hărțile mai noi. Imaginea Landsat din fig.8 indică schimbarea totală a modului de utilizare a terenului, acesta trecînd în circuitul agricol. Multe hărți “actuale” prezintă însă aceste suprafețe așa cum erau ele în anii `70 (Sireasa, Pardina, lunca Dunării), fiind deci depășite.

În concluzie o hartă dintr-o zonă costieră trebuie corelată foarte bine cu informații de teren pentru a verifica veridicitatea acesteia și pentru a identifica erorile.