Cartografierea geomorfologică. Evoluție și tendințe III

Reprezintă sistemele informaționale geografice o soluție pentru cartografierea geomorfologică? Aplicații de cartografiere geomorfologică bazată pe GIS

Din istoricul internațional și național al elaborării hărților geomorfologice putem reține clar observația generală asupra dificultății în realizarea manuală a unei asemenea lucrări și cum treptat s-a renunțat la construcția hărților geomorfologice generale în schimbul hărților aplicative. Odată cu dezvoltarea soft-urilor și diverselor aplicații în GIS din anii `90 s-a trecut, cum era și firesc, către un interes crescut pentru reprezentarea distribuțiilor formelor de relief folosind această platformă (Evans, 1990). Până acum aplicațiile GIS au vizat numeroase domenii în care elemente de relief au fost în centrul atenției, precum: inventarierea formelor de relief (Jakobsen, 2003; Vasiliniuc, Ursu, 2008); analiza pantelor și zonarea hazardelor naturale (Dai, Lee, 2002; Otto, Dikau, 2004; Voiculescu, 2009; Bălteanu et al., 2010); ordonarea formelor de relief pe baza datelor de teledetecție în combinație cu Modelul Digital al Terenului (Bocco et al., 2001; Patriche, 2004; Gaspar et al, 2004). Toate aceste aplicații conțin o bază de date geomorfologică consistentă, mai ales cu privire la morfometria teritoriului, asamblată în GIS. În schimb, nu se manifestă un proiect clar de creare a unei baze de date digitală, care să conțină informații structurate privind morfometria/morfografia, geneza și vârsta reliefului. Mai mult chiar, experții în domeniul geomorfologic au dificultăți în formularea cunoștințelor lor în regulile decizionale necesare în modelarea bazată pe GIS. O analiză în acest sens a fost făcută de Van Westen et al (2003) privind realizarea hărților de susceptibilitate a terenurilor la alunecări. Astfel, s-a constatat că experții GIS sunt nevoiți să ia decizii în lipsa cunoștințelor geomorfologice legate de procesele și tipurile de alunecări. Dacă experții geomorfologi ar umple acest gol, acuratețea hărților de susceptibilitate la hazarde naturale realizate în sistem GIS ar crește de la 52% la 76% și aceasta numai prin adăugarea informației de pe hărțile geomorfologice detaliate (Van Westen et al., 2003). Din păcate, sistemele de cartografiere geomorfologice bazate pe simboluri nu pot fi ușor folosite în GIS din cauză că ele trebuie să fie transformate în poligoane clasificate înainte de digitizare. Dacă ar exista reguli de conversie elaborate de experți, atunci informația de pe hărțile geomorfologice clasice ar putea fi transferată în baze de date GIS, funcționale geomorfologic. Or, pentru aceasta ar trebui să fie semnul egal între expertul geomorfolog și expertul GIS.

Cel care și-a propus în mod explicit o astfel de misiune este un autor suedez care, împreună cu echipa sa, are o activitate cu totul remarcabilă în acest sens (Gustavsson, 2005; Gustavsson et al, 2006; 2008; Gustavsson, Kolstrup, 2009). O prezentare destul de detaliată a rezultatelor echipei suedeze a fost făcută în Rădoane, Rădoane (2007) și nu mai revenim aici. Tot în această lucrare am evocat și principalele realizări românești de până acum a hărții geomorfologice în sistem GIS.

Din realizările acestor autori tragem concluzia că la proiectarea unui nou sistem de cartografiere folosind GIS trebuie ales unul din principiile legendelor geomorfologice clasice. Am văzut deja că toate gravitează în jurul categoriilor: morfometrie/morfografia – geneză – vârstă – litologie (MGVL). Alegerea combinației de informație ce trebuie să fie prezentată pe harta geomorfologică ține nu atât de subiectivismul autorului, cât de specificul regiunii ce trebuie cartată. De exemplu, o regiune în care domină versanții și panta versanților controlează stabilitatea depozitelor și gradul de activitate a deplasărilor în masă, evident că se poate alege o combinație MGV sau GMV cu accent pe forma și înclinarea terenurilor. Pentru o astfel de regiune, depinzând și de scara hărții, să mai adaugi și litologia, ar face destul de greu de citit harta. Dimpotrivă, pentru o regiune unde predomină șesurile aluviale, câmpiile de toate tipurile, suprafețele plane se poate alege LGVM, harta rezultată ar fi destul de „luminoasă” ca să suporte și informația privind substratul geologic.

În GIS multe din aceste neajunsuri pot fi depășite prin faptul că o hartă geomorfologică poate suporta, în spatele ei, oricâtă informație gândim că este necesară (de rocă, de vegetație, de sol, de ape freatice etc). Aceasta nu trebuie neapărat să fie vizibilă, ci poate figura doar în anexele ei, putând fi folosită atunci când dorim să explicăm un fenomen.

În concluzie, răspunsul la întrebarea retorică de la începutul acestui subcapitol este unul cu putere afirmativ: platforma de programe GIS este o soluție pentru harta geomorfologică dacă și geomorfologii înșiși sunt pregătiți să o acceseze. Bagajul de cunoștințe teoretice ale unui geomorfolog și educația pe care o are pentru identificarea în teren a formelor și proceselor sunt de mare necesitate pentru îmbogățirea unui sistem informatic referitor la relief, pentru experții GIS, condiția fiind ca și experții geomorfologi să fie destul de familiarizați cu principiile soft-ului.

Răspunsul la această observație se află în noile tendințe ce se manifestă în prezent în învățământul geografic superior unde tinerii geografi sunt “obligați” să urmeze cel puțin un curs de inițiere în GIS sau, la nivel și mai înalt, au posibilitatea să urmeze un masterat / doctorat doar în acest domeniu. Astfel, putem considera că, cel puțin la nivelul tinerei generații, geomorfologii sunt pregătiți pentru expertiză atât în geomorfologie, cât și în platforma de programe GIS și toate acestea pentru binele cunoașterii științifice și soluționării corecte a numeroaselor probleme practice.

Aplicații de cartografiere geomorfologică bazată pe GIS

În această secțiune a lucrării vom prezenta pașii pe care i-am urmat în realizarea unei hărți geomorfologice generale folosind tehnicile GIS. Toată documentarea realizată până la acest punct are calitatea de a ordona, simplifica și a conferi greutate intreprinderii proprii în realizarea unui asemenea obiectiv. Din documentarea realizată sunt de reținut câteva linii directoare ale întocmirii hărții geomorfologice generale pe care le enumerăm mai jos (Verstappen, 1970; Klimaszewski, 1982):
(1) Cercetarea de teren în combinație cu analiza aerofotogramelor sunt cerințele recomandate pentru cartografierea geomorfologică;
(2) Cartarea la scări între 1 : 10.000 și 1 : 100.000 reprezintă adecvat relieful și particularitățile lui;
(3) Cartarea trebuie să includă toate aspectele reliefului, respectiv, morfografie, morfometrie, morfogeneză și morfocronologie, în felul acesta va fi înțeles trecutul, prezentul și viitorul evoluției reliefului;
(4) Culoarea și simbolurile sunt folosite pentru a transmite informația;
(5) Ordinea cronologică a evoluției formelor de relief trebuie stabilită și înfățișată la legendă și pe hartă;
(6) Litologia ar trebui încorporată în unitățile de cartografiere, atât cât este posibil sau practic;
(7) Legenda hărții trebuie să fie aranjată în ordinea genetico-cronologică;
(8) Hărțile geomorfologice detaliate sunt esențiale pentru dezvoltarea viitoare a geomorfologiei.

În conformitate cu cele arătate mai sus, prima activitate pe care am realizat-o a fost să stabilim care este cea mai adecvată legendă pentru reprezentarea pe hartă a reliefului României și după ce principii să ne ghidăm în construirea hărții. Din lista lungă a diferitelor legende prezentată în capitolele anterioare și comentariile ce le însoțesc am considerat că:

1. Geneza formelor de relief

este cea mai importantă trăsătură ce trebuie reprezentată pe o hartă geomorfologică generală. Pentru aceasta este nevoie de simboluri și culori.

Culoarea
este cea mai bine captată de ochiul uman și de aceea o folosesc aproape toate legendele pentru a reda geneza formelor de relief. Lista de culori reprezentată în tabelul 3 este una simplificată la culorile de bază (în număr de 11) pentru a putea fi identificate cu ușurință de ochiul uman. Culorile sunt ordonate pe criteriul genetic al formelor de relief, incluzând agentul, procesul și vârsta. Pentru fiecare culoare am indicat și codurile RGB pentru a indica precis nuanța folosită. Menționăm că unele legende au propus un număr foarte mare de culori, de ex. Klimaszewski (1965) are nu mai puțin de 69 de culori și nuanțe pentru a reprezenta geneza, procesul (de construcție sau distrucție) și vârsta formelor de relief. Identificarea acestora pe harta geomorfologică lasă loc la multe confuzii.

Tabel 3. Culorile propuse pentru harta geomorfologică în scara 1:25 000 editată în sistem GIS (în conformitate cu scala internațională de culori a legendei geomorfologice)

Simbolurile
reprezintă cea mai obișnuită modalitate de a descrie genetic o formă de relief și de a generaliza formele de relief prea mici pentru a fi cartate la scară. Simbolurile sunt desenate pentru a sugera cât mai bine înfățișarea formei de relief respective. De exemplu, liniile sunt folosite pentru a indica râurile, faliile sau limitele între diferite unități geomorfologice, modelele de hașuri sunt folosite pentru a descrie litologia unei forme de relief (de exemplu, un platou structural pe calcar sau pe gresie). O problemă cu acestea este atunci când se desenează în culori prea puternice și linii prea îngroșate, deoarece tind să domine cealaltă informație reprezentată pe hartă. Un exemplu în acest sens este harta geomorfologică generală Posea, Popescu (1964) (fig. 2) unde hașurile prea îngroșate reprezentând ”_suprafețe morfogenetice plane_” lasă cu totul în umbră ”_suprafețele morfogenetice înclinate_” pentru care se folosesc semne mai puțin evidente. Pe de altă parte, modelele de hașuri sunt binevenite atunci când se redă o hartă geomorfologică în alb-negru (exemplu sugestiv sunt hărțile Ichim et al, 1976, foile Piatra Neamț și Gheorgheni, 1:50 000).

Simbolurile utilizate de noi (tabel 4) sunt adaptate după lista simbolurilor publicate de Klimaszewski (1963), prelucrate și adaptate de Martiniuc (1971, manuscris) pentru relieful României. Din această cauză sunt prezentate aici doar 203 simboluri, dintr-o listă de peste 400.

Simboluri pot fi create de fiecare autor care cartografiază o regiune și identifică forme de relief ce nu sunt inventariate în această listă. Problema este să se respecte culoarea ce dă cadrul genetic al formei respective.

Tabel 4. Simboluri simplificate pentru harta geomorfologică digitală (adaptare cu accent pentru relieful României, după Klimaszewski (ed), 1963 și Martiniuc, 1971, manuscris)

2. Morfometria (descrierea cantitativă a reliefului) / Morfografia (descrierea calitativă a reliefului)

Pe hărțile geomorfologice de până acum aceste elemente sunt reprezentate sub forma claselor de pantă și a curbelor de nivel. În GIS harta topografică scanată și georeferențiată reprezintă harta de bază pentru cartarea geomorfologică, astfel că informația privind curbele de nivel și gradienții de pantă sunt incluși de la început. Prezentarea acestei informații pe harta geomorfologică finală se poate face prin desenarea curbelor de nivel principale folosind culoarea gri; prin crearea unor areale cu nuanțe ale aceleiași culori pentru anumite valori de pantă (pentru clasele de pante – Legenda unificată, 1972; Ichim, 1979 sau în funcție de scopul urmărit pentru o anumite regiune); curbe de nivel și săgeți cu vârful în direcția pantei, iar pe săgeată este înscrisă valoarea pantei în grade, folosind culoarea neagră (Gustavsson, 2005). Discontinuitățile de pantă, ondulațiile mici de pe versant sunt arătate prin simboluri în culoarea procesului morfogenetic respectiv. În acest fel harta nu se mai umple cu subdiviziuni de pantă în culori diferite și care ar încărca prea mult.

3. Vârsta

este înscrisă pe hartă prin coduri de litere de culoare neagră (tabel 5), urmărind scara timpului geologic (model Haq, 2006). Alți autori combină vârsta cu tipul de roci folosind coduri de litere de culoarea stratului geologic expus (Gustavsson, 2005)

Tabel 5. Scara timpului geologic și codurile de litere și cifre corespunzătoare

4. Litologia

este subdivizată în roci dure și materiale neconsolidate. În modelul Gustavsson (2005), tipul de roci in situ este redat prin litere, vârsta lor prin culori (conform cu standardul geologic), iar rocile neconsolidate prin simboluri și hașuri. Prin combinația celor trei se pot reprezenta o multitudine de situații din teren. Din punctul nostru de vedere, adăugarea litologiei pe harta geomorfologică generală (mai ales dacă avem în analiză o zonă montană și folosim o scară 1: 50 000 sau 1 : 25 000) ascunde mesajul genetic pe care trebuie să-l transmită harta cu prioritate. Excepție fac acele areale unde rocile cuaternare ar domina, iar geodeclivitatea ar fi redusă. Cel mai bine s-ar preta crearea unui strat distinct cu alcătuirea geologică care să conțină informație calitativă și cantitativă, atât cât este necesară explicării genetice a formelor de relief.

5. Alte semne pe harta geomorfologică generală

Hidrografia este redată prin culoarea albastră, la fel ca pe multe alte hărți, dar mult mai simplificat, prin linii, areale și simboluri.
Elementele structurale și tectonice sunt redate prin culoarea roșie pentru procese endogene și simboluri distincte pentru falii, fracturi, anticlinale etc. (dacă nu încarcă prea mult harta, altfel acestea se pot include în stratul distinct discutat mai sus).
Areale locuite, în special cele urbane. Unii geomorfologi recomandă indicarea arealului urban dacă cartografierea reliefului de sub acesta a fost dificil sau imposibil de făcut. Oricum, legenda prevede un simbol la relieful antropic pentru așa ceva.

Harta geomorfologică generală a văii râului Putna / Vrancea, în sectorul piemontan

Rezultatul aplicării principiilor enunțate mai sus este ilustrat în extrasul din harta geomorfologică a văii Putnei, Vrancea (fig. 7). Baza de date conține informații spațiale privind morfometria/morfografia, hidrografia, geneza și vârsta formelor de relief și a proceselor geomorfologice. O parte din acestea au necesitat identificarea pe teren (de exemplu, extinderea și înălțimea teraselor, tipologia procesele actuale etc.), în timp ce altele au fost derivate pe baza unor modele numerice ale terenului, a planurilor topografice la scara 1:5000 sau a literaturii de specialitate (vârsta formelor de relief).

Analiza și prelucrarea grafică a detaliilor geomorfologice s-a efectuat în ArcView 9.2, fiind necesară, în prealabil și generarea unor simboluri convenționale, conform legendei stabilite. Au fost astfel create clase de simboluri pentru fiecare tip de relief, utilizate apoi în alcătuirea hărții. Deși software-ul utilizat s-a dovedit destul de flexibil în generarea diverselor tipuri de linii sau areale, pentru crearea simbolisticii de tip punct (ex. tipuri de vârfuri, procese geomorfologice ș.a.) a fost necesară generarea unor font-uri în programul Fontlab, instalate ulterior și folosite în ArcView. Pentru partea de fundal s-au încercat mai multe variante, scopul fiind acela de a găsi modalitatea optimă de reprezentare a diversității reliefului, fără însă a încărca suplimentar harta și de a facilita interpretarea simbolurilor cartografice. În cele din urmă s-a optat pentru utilizarea unei hărți discrete a pantelor (patru clase de pantă, cu nuanțe de gri).

Considerăm că unul dintre avantajele majore ale cartografiei digitale este acela de a putea modifica în mod dinamic conținutul unei hărți, în funcție de ceea ce urmărește autorul, astfel încât partea de fundal se poate constitui într-un element variabil, care să indice anumite raporturi (de exemplu, între litologie / forme și procese geomorfologice, tipuri de versanți / forme și procese geomorfologice etc.)

Obiectivul principal avut în vedere în realizarea hărții geomorfologice a fost reducerea subiectivismului cât mai mult posibil, cititorul ei să poată vedea cu ușurință informațiile pe care s-au bazat concluziile hărții, astfel încât harta să fie deschisă la interpretări alternative. Elementele de litologie, de pantă pot fi ușor verificate și cuantificate, situație în care obiectivitatea nu se pune la îndoială. Iată, de exemplu, pentru extrasul nostru de hartă geomorfologică, putem avea date asupra distribuției pantelor (în valori absolute, cât și procentuale), curburii versanților, orientării lor, suprafeței ocupate de anumite litologii ș.a. Tot la fel, putem genera informații cantitative privind suprafețele ocupate de anumite procese geomorfologice după varii criterii, sau forme de relief cum ar fi extinderea podurilor de terasă, a piemonturilor, glacisurilor sau platourilor structurale. Singura discuție rămâne la interpretarea genetică și de vârstă a formelor de relief, unde subiectivismul este inerent.

Fig. 7. Extras din harta geomorfologică a văii râului Putna (Vrancea), generată prin combinarea GMV, folosind GIS (legenda folosită este cea din tabelul 4)

Consultând numeroase documente și materiale cartografice reprezentând relieful ne-a atras atenția realizările excepționale privind redarea în viziune 3D a fondului topografic. Unul dintre site-uri cu astfel de materiale este geo-spatial.org (secț. Galerii / Hărți geomorfologice). Într-adevăr, relieful este prezentat sub aspect morfometric într-un mod cu adevărat spectaculos în ce privește rezoluția și detaliile, care se pot vedea din diverse unghiuri, dar acestea nu sunt hărți geomorfologice. Doar simple hărți morfometrice. Din cele prezentate de noi în această lucrare dorim să arătăm că analiza geomorfologică a unui teritoriu este mult mai complexă decât o redare simplă a fondului topografic, indiferent în ce viziune spectaculară ar fi ea.

Pentru citirea mai ușoară a geomorfologiei unui teritoriu considerăm că este, într-adevăr foarte utilă alăturarea hărții geomorfologice cu una din reprezentările 3D asupra spațiului cercetat. Familiarizarea imediată a ochiului omenesc cu forma topografică contribuie la o creștere a vitezei de citire genetică și cronologică a reliefului. O asemenea practică este folosită în prezent în multe studii și rapoarte privind cercetarea geomorfologică, geologică, seismică, de resurse naturale a unei regiuni (Finkl et al., 2008). În fig. 8 am realizat și noi această alăturare și din start observăm relația între zonele joase și relieful fluvial, între pantele Măgurii Odobești și asocierea acestora cu extinderea unor mari glacisuri, fragmentarea mare a unor versanți și imediat asocierea acestora cu procesele de alunecări de teren.

Fig. 8. Alăturarea hărții geomorfologice cu harta hipsometrica 3D pentru aceeași zonă reprezintă un sprijin în citirea cu ușurință și mai mare rapiditate a genezei și vârstei reliefului.

Discuții și concluzii

Mesajul pe care vrem să-l transmitem prin această lucrare este legat de atenția ce trebuie acordată cartografierii geomorfologice de către geomorfologii înșiși, astfel încât piața realizărilor cartografice de orice fel să aibă o cotă net superioară la capitolul relief. Din istoricul cercetărilor privind realizarea hărții geomorfologice am putut constata că problema centrală în jurul căreia s-au purtat cele mai ample dezbateri a fost legenda geomorfologică. Chiar dacă au trecut aproape 100 de ani de cartografiere geomorfologică profesionistă, nici până în prezent comunitatea noastră științifică nu respectă în totalitate o anumită legendă. Totuși, efortul anilor ’60-‘70 s-a făcut remarcat prin concentrarea unui mare număr de geomorfologi în jurul principiului „harta geomorfologică trebuie să informeze asupra distribuției formelor de relief sub aspectul dimensiunii, originii și vârstei. Ea trebuie să includă informații morfografice, morfometrice, morfogenetice și morfocronologice”. Acest fapt a condus la Legenda unificată (Demek et al., 1972), cvasi-acceptată și cu o producție cartografică impresionantă pentru numeroase regiuni ale Globului.

Un adevărat colaps în cartografierea geomorfologică s-a produs odată cu dezvoltarea tehnicilor GIS în anii ’90 când au început să se realizeze numeroase reprezentări spațiale, mai puțin formele genetice de relief. Cauzele au fost, pe o parte, rămânerea în urmă a experților geomorfologi în accesarea cunoștințelor de informatică, iar pe de altă parte, dificultățile utilizării în GIS a sistemelor de cartografiere geomorfologică bazate pe simboluri.
Începând cu anii 2000 se remarcă o preocupare a experților geomorfologi de a vorbi un limbaj comun cu experții GIS, astfel încât să fie realizat un proiect fezabil al hărții geomorfologice în GIS. Echipa noastră se înscrie în această tendință. Proiectul realizat de noi respectă principiile legendelor geomorfologice clasice (GMV, MGV sau MGVL). Rezultatul prezentat va fi supus în continuare la numeroase îmbunătățiri, odată cu creșterea numărului de aplicații proprii, dar și în relație cu progresele realizate de alți autori.

În concluzie, reamintim liniile directoare ale realizării hărții geomorfologice în GIS (ca și în cel clasic, de altfel) într-o formă mai succintă, astfel:
1. O hartă geomorfologică trebuie sa fie rezultatul cartării în teren;
2. Harta trebuie să ofere un tablou global al reliefului prezentând morfografia, morfometria, geneza și vârsta
3. În funcție de scară, de zona cercetată, de interesul cercetătorului, o hartă geomorfologică trebuie să marcheze și litologia cu simboluri speciale.
4. Legenda trebuie să fie aranjată în ordinea genetico-cronologică.
5. Hărțile geomorfologice detaliate, în scară 1:10 000 sunt esențiale pentru dezvoltarea viitoare a geomorfologiei.

Bibliografie

BĂLTEANU D., CHENDEȘ V., SIMA MIHAELA , ENCIU P. 2010. A country-wide spatial assessment of landslide susceptibility in Romania, Geomorphology, 125, publicat online.
BOCCO, G., MENDOZA, M., VELÁZQUEZ, A. 2001. Remote sensing and GIS-based regional geomorphological mapping — a tool for land use planning in developing countries. Geomorphology 39, 211–219.
DAI F.C., LEE C.F. 2002. Landslide characteristics and slope instability modeling using GIS, Lantau Island, Hong Kong, Geomorphology 42, 213– 228
DEMEK, J. (ed.). 1972. Manual of Detailed Geomorphological Mapping. Prague, Czechoslovakia: Academia (for the International Geographical Union, Commission on Geomorphological Survey and Mapping). 344. p.
EVANS, I.S., 1990. Cartographic techniques in geomorphology, In: Goudie, A., Anderson, M., Burt, T., Lewin, J., Richards, K., Whalley, B., Worsley, P. (Eds.), Geomorphological Techniques, 2nd Ed. Routledge, London, pp. 97–108.
FINKL C.J., BECERRA J.E., ACHATZ V., ANDREWS J.L. 2008. Geomorphological Mapping along the Upper Southeast Florida Atlantic Continental Platform; I: Mapping Units, Symbolization and Geographic Information System Presentation of Interpreted Seafloor Topography, Journal of Coastal Research 24(6):1388-1417.
GASPAR, J.L., GOULART, C., QUEIROZ, D., SILVEIRA, D., GOMES, A. 2004. Dynamic structure and data sets of a GIS database for geological risk analysis in the Azores volcanic island. Natural Hazards and Earth System Sciences 4, 233–242.
GUSTAVSSON M. 2005. Development of a Detailed Geomorphological Mapping System and GIS Geodatabase in Sweden, Teza de doctorat, Universitatea Uppsala, Suedia.
GUSTAVSSON M., KOLSTRUP E., SEIJMONSBERGEN A.C. 2006. A new symbol-and – GIS based detailed geomorphological mapping system: Renewal of a scientic discipline for understanding landscape development, Geomorphology, 77, 1-2, 90-111.
GUSTAVSSON M., SEIJMONSBERGEN A.C., KOLSTRUP E. 2008. Structure and contents of a new geomorphological GIS database linked to a geomorphological map — With an example from Liden, central Sweden, Geomorphology 95 (2008) 335–349
GUSTAVSSON M., KOLSTRUP E. 2009. New geomorphological mapping system used at different scales in a Swedish glaciated area. Geomorphology, 110, 1-2, 37-44.
HAQ, B.U., VAN EYSINGA, F.W.B.1987. Geological Time Table., Elsevier.
ICHIM I. 1979. Munții Stânișoara. Studiu geomorfologic. Ed. Academiei, Bucuresti.
ICHIM I., RĂDOANE MARIA, RĂDOANE N. 1976. Harta geomorfologică generală, sc. 1:50000, foile Piatra Neamț și Gheorgheni, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (manuscris).
JAKOBSEN, P.R.2003. GIS based map of glaciotectonic phenomena in Denmark. Geological Quarterly 47, 331–338.
KLIMASZEWSKI M. 1965. The detalied hydrographical map of Poland. Przeglad Geograficzny 28, supplement. Polish Academy of Sciences, Institute of Geography, 41- 47.
KLIMASZEWSKI, M. 1982. Detailed geomorphological maps. ITC Journal 1982–1983:265–271.
MARTINIUC C. 1971. Legenda hărților geomorfologice detaliate, Universitatea “Al.I.Cuza” Iași (manuscris).
OTTO, J.-CH., DIKAU, R., 2004. Geomorphologic system analysis of a high mountain valley in the Swiss Alps. Zeitschrift für Geomorphologie N.F. 48, 232–341.
PATRICHE C.V. 2004. Cuantificarea eroziunii solului pe baza USLE folosind SIG și impactul acesteia asupra fertilității. Aplicație la teritoriul Podișului Central Moldovenesc dintre râurile Vaslui și Stavnic. Analele șt. ale Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, s. geografie, XIII.
POSEA GR., POPESCU N. 1967. Importanța hărții geomorfologice în amenajările teritoriale, Studia Universitas Babeș – Bolyai, geologie – geografie, 2, Cluj Napoca.
RĂDOANE M., RĂDOANE N. 2007. Geomorfologia aplicată, Editura Universității Suceava, 377 p.
VAN WESTEN, C.J., RENGERS, N., SOETERS, R. 2003. Use of geomorphological information in indirect landslide susceptibility assessment. Natural Hazards 30, 399–419.
VASILINIUC I., URSU A. 2008. Studiul alunecărilor de teren ca factor de risc cu ajutorul SIG, in Rusu C (coord), Impactul riscurilor hidroclimatice și pedo-climatice asupra mediului în bazinul Bârladului, Performantica, 298-322.
VERSTAPPEN, H.TH., 1970. Introduction to the ITC system of geomorphological survey. Koninlijk Nederlands Aardijkkundig Genootschap, Geografisch Niewe Reeks, 4.1: 85-91.
VOICULESCU M. 2009. Snow avalanche evaluation in the Doamnei glacial valley of the Fagaras massif-Southern Carpathians, Romanian Carpathians, Natural Hazards, 51:459–475.