Atlas of the Carpathian Macroregion

Titlu: Atlas of the Carpathian Macroregion
Autori: Ruffini F.V., Ptáček, P. (Coordonatori, editori)
Editor: Palacky University of Olomouc, European Academy, Bolzano (apărut la Editura Universității din Olomouc, Republica Cehă)
Anul publicării: 2009
Nr. pagini: 60, 59 de figuri (hărți, diagrame, fotografii color), 11 tabele, bibliografie, listă de abrevieri, anexă cu familiile lingvistice.
Format: 24×33 cm.
ISBN: 978-80-244-2354-8

Introducere

Atlasul este o lucrare binevenită în contextul în care extinderea către răsărit a spațiului Uniunii Europene a devenit o realitate, odată cu integrarea României în anul 2007, țara ce cuprinde cel mai mult din sistemul montan al Carpaților (37,1%). Cu toate acestea, la elaborarea lucrării au participat șase geografi de la Universitatea Palacky din Olomouc, Republica Cehă, și patru specialiști de la Academia Europeană din Bolzano, Italia. Realizarea cartografică a fost posibilă prin finanțarea oferită de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Interreg IIIB CADSES, în cadrul Proiectului Carpatic, inițiat de către profesorul Peter Jordan de la Universitatea din Viena, un specialist recunoscut al atlaselor complexe și cartografiei tematice. Realizarea proiectului a avut inclusiv susținerea UNEP (mai ales pe plan geo-informațional), iar publicarea s-a efectuat în condiții excelente la editura Universității Palacky din Olomouc, Republica Cehă.

Structura lucrării

Atlasul are o structură simplă, adaptată volumului destul de limitat de pagini. Sunt urmărite cele trei componente ale spațiului reprezentat cartografic (geografie, populație și cultură, economie și cooperare regională). Prima parte, geografia, este mai puțin reprezentată (paginile 9-22), în raport cu celelalte două (paginile 24-57).

Delimitarea spațiului cartografiat este bazată, evident, pe considerente politice, administrative și statistice. În ansamblu, macroregiunea (ca treaptă superioară în organizarea spațiului european actual) cuprinde părți din teritoriile tuturor celor șapte state carpatice (România, Serbia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Polonia, Republica Cehă, la care se adaugă și Austria prin landurile Viena-Wien, Burgenland și Austria Inferioară-Niedereösterreich, ce cuprind și unele masive izolate de origine carpatică). Deși se explică relativ puțin, macroregiunea Carpaților se referă la unitățile administrative din statele carpatice care includ Carpații, împreună cu regiunile de avanfosă (Subcarpați, dealuri, depresiuni, unele câmpii, precum și ariile bazinelor Transilvaniei și Panonic). Sunt invocate standardele europene de referință statistică NUTS 1,2 și 3 (Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice), respectiv LAU 1 și 2 (Unități Locale Administrative), cu aplicare la specificul împărțirii administrative al fiecărei țări carpatice (tabelul 2, pagina 10).

Scara hărților este relativ limitată de formatul de tipărire, fapt pentru care atlasul are un pronunțat caracter de lucrare informativă, didactică, cu un grad de generalizare destul de important. Hărțile acoperă spații mari pe un format destul de mic, de la București, Belgrad, Niš, la Viena, Budapesta, Cracovia și Lvov, de aceea scările sunt cuprinse între 1:11 milioane (ex. rețele de transport), 1:5 milioane (hărți geodemografice, ale turismului și agriculturii, coridoarelor europene și aeroporturilor). Cea mai mare scară utilizată este 1:3 milioane, cu harta unităților fizico-geografice și utilizarea terenurilor, materiale cartografice tipărite pe două pagini.

Prima parte, este legată de problematica geografică de ansamblu, cu cinci secțiuni considerate importante la nivelul politicilor europene de dezvoltare regională: statele macroregiunii și diviziunile lor administrative pe nivelul NUTS 2 (în România sunt regiunile de dezvoltare) și NUTS 3 (județe, în România); unitățile naturale (harta este în realitate o harta hipsometrică simplificată cu 6 trepte, derivată din datele de elevație oferite de bazele de date ESRI și UNEP, pe care apar relativ puține subunități, cu o serie de incorectitudini la nivelul Carpaților Românești ca de pildă extinderea M. Bucegi de la V. Dâmboviței la V. Teleajenului); zonele protejate (hartă însoțită de un tabel actualizat); riscurile și hazardele (riscul de eroziune al solului după harta PESERA, care necesită o clasificare mai adecvată la nivelul zonelor cu mare expunere la aceste procese ca de pildă cele din Subcarpați, riscul seismic, cu o reprezentare adecvată și foarte sugestivă pe niveluri de accelerații ale terenurilor la seisme). Resursele minerale apar într-o formulă generalizată, cu prea puține evidențieri de bazine și centre. Utilizarea terenurilor este tratată pe două niveluri, pe unități administrative și la nivel de detaliu, folosind cele șase clase majore CORINE LAND COVER 2006, care însă, din motive de lipsa informațiilor nu acoperă și teritoriul carpatic din Ucraina.

Harta peisajelor umanizate sau culturalizate este interesantă, dar prea simplă datorită scării prea mici pentru diferențieri de detaliu (1:5 milioane). Derivată din date ale Comisiei Europene, aceasta este destul de greu de adaptat la teritoriul nostru, fiind mai apropiată de realitate în estul Austriei, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria sau sudul Poloniei. De exemplu, peisajul cultural al Deltei este extins peste sudul și estul Câmpiei Române, iar cel montan apare doar în Tatra sau estul Alpilor Austriei.

Partea de geodemografie este consistentă și cuprinde o gamă mai largă de hărți decât cea fizico-geografică (densitatea populației cu un detaliu la scara 1:3 milioane pentru nord-vestul macroregiunii, structura pe grupe de vârstă, structura etnică, limbile vorbite, religiile, nivelul educațional cu trei hărți). Hărțile sunt adecvat reprezentate dar nu se asigură o continuitate la nivelul unităților administrative ca urmare a lipsei de date pentru Ucraina (tratată la nivel de regiuni, similare regiunilor de dezvoltare de la noi). Partea a doua se încheie cu reprezentarea siturilor de mare importanță culturală, pe baza datelor UNESCO, bine documentată inclusiv la nivelul României, însoțită de un tabel actualizat ce permite și o localizare ușoară a obiectivelor.

Partea a treia este axată pe economia regiunii dar și pe cooperarea interregională, ca premisă a dezvoltării. Datele economice privind PIB sunt generalizate la nivel de state. Traficul turistic este cartografiat prin număr de sosiri la 1000 de locuitori în cadrul regiunilor de rang superior (NUTS 2). Harta arată disparități totale între Cehia, Austria, sudul Poloniei, Slovacia, pe de o parte și România, pe de altă parte. Hărțile agriculturii au ca scop prezentarea mărimii exploatațiilor agricole, în raport cu terenul agricol, cu cel arabil și forma de proprietate. Se adaugă hărți legate de întreprinderile mici și mijlocii, la care raportarea se realizează pe regiuni NUTS 2 și 3, pe sectoare de la primar la terțiar, precum și pe categoria populației active.

Hărțile legate de rețeaua de transport sunt relativ generalizate, dar suficient de actualizate pentru documentarea proiectelor de dezvoltare regională. Materialele cartografice acoperă mai ales problematica deservirii teritoriului și diferențierilor regionale (densitatea căilor ferate, a șoselelor naționale, europene și autostrăzilor, a celor regionale, traficul rutier pe autostrăzi și drumuri europene, polarizat de Viena, Budapesta și Bratislava etc.). Harta coridoarelor paneuropene (TEN), a arterelor europene rutiere, autostrăzilor și aeroporturilor cu traficul de pasageri (maxim la Viena) este de mare utilitate, dar scara de 1:5 milioane îi limitează conținutul informațional.

Atlasul se încheie cu o ceva mai rar întâlnită, cea a regiunilor de colaborare transfrontalieră sau a euroregiunilor, bine prezentate și în tabelul 11. Este o hartă utilă pentru înțelegerea noilor posibilități de dezvoltare regională apărute odată cu deschiderea frontierelor.

Toate materialele cartografice sunt însoțite de texte scurte de interpretare, mai consistente în secțiunile de geodemografie și activități economice. Sunt prezente și unele diagrame circulare dar mai ales tabele care ajută la înțelegerea hărților dar, frecvent, și la localizarea sau descrierea diferitelor entități spațiale (parcuri și rezervații naturale, obiective culturale, euroregiuni etc.). O serie de fotografii color de cea mai bună calitate oferă o tentă familiară atlasului, pe care îl face și mai accesibil diferitelor categorii de cititori.

Concluzie

Principala problemă a realizării hărților atlasului a fost caracterul neunitar al datelor. Din această cauză s-a apelat mai ales la baze de date SIG cu acoperire europeană (date cu diferite grade de acuratețe) și mult mai puțin la surse de date spațiale pe plan național. Standardizarea datelor este o problemă departe de a se realiza mai ales la nivel de acoperire spațială în cadrul macroregiunii.

Realizat în condiții grafice foarte bune, atlasul este, sperăm noi, un început. Este o lucrare necesară, care poate atrage mult mai mulți specialiști din spațiul macroregiunii carpatice și care va aduce multe informații spațiale sau mai ales le va actualiza pe cele vechi, din cuprinsul atlaselor naționale recunoscute. Un exemplu în acest sens este România, care nu a reușit, să reediteze un atlas național după cel realizat de către Academia Română (1972-1979). Slovacia a reușit în anul 2002 re-editarea unui nou atlas național, în format tipărit și electronic.

Site-ul proiectului atlasului:
http://www.eurac.edu/EN/RESEARCH/PROJECTS/ProjectDetails.aspx?pid=8408.

Atlasul este disponibil pe pagina de internet a Universității Palacky din Olomouc, Republica Cehă, la adresa http://www.eshop.upol.cz/index.php?page=shop.product_details&flypage=flypage_new.tpl&product_id=00107700066&category_id=55&option=com_virtuemart&Itemid=121&lang=en.

Prețul unui exemplar este de 160 coroane cehe (7-8 EUR).

Poate fi consultat și în cadrul Bibliotecii Facultății de Geografie, Universitatea din București, ca urmare a amabilității colegului dr. Pavel Ptáček, editor și autor al lucrării, un bun prieten al României și al geografilor români.