Proiect colaborativ geo-spatial.org: eHarta
de Vasile Crăciunescu
Nou 16.06.2011: Proiectul eHarta a primit distinția “Better Data Award” la “Open Data Challenge”. Detalii suplimentare aici.
Facem astăzi primul pas public într-un proiect de amploare, proiect ce se va desfășura pe parcursul mai multor ani. Ca în toate demersurile inițiate pînă acum în acest spațiu, beneficiarii veți fi voi, membrii comunității geospațiale. De ceva vreme, o parte din noi, am alocat timp și resurse în activități de identificare și conservare digitală (scanare, fotografiere) a unor materiale cartografice cu valoare istorică (serii de hărți, atlase). Am făcut acest lucru din pasiune, convinși de importanța specială a acestor hărți vechi, care stau astăzi mărturie a felului în care un teritoriu a evoluat și și-a creat propria identitate. Dorim să publicăm liber aceste materiale, atît sub formă statică (fișiere georeferențiate) cît și prin intermediul unor servicii geospațiale standardizate (WMS, WMS-C). Volumul de muncă este însă imens. De aceea, pentru a scurta timpul în care această informația va ajunge la dispoziția publicului, vă invităm să vă alăturați nouă. Ajutorul comunității se poate concretiza în cîteva direcții: prelucrare (rotire, decupare, îmbunătățire contrast, etc.), documentare (scrierea de metadate), georeferențiere, vectorizare. Pentru a facilita aceste activități ne-am propus să dezvoltăm o serie de instrumente, bazate pe soluții software open source, care să ne permită sincronizarea eforturilor, utilizarea eficientă a timpului și, de ce nu, să asigure o transparență maximă proiectului.
Singura condiție pentru participarea în proiect este seriozitatea. În schimbul acesteia noi garantăm recunoașterea publică a fiecărei contribuții și faptul că materialele la care ați lucrat vor fi publicate liber pe geo-spatial.org.
Pentru detalii suplimentare vă invităm să ne contactați la adresa contact [at] geo-spatial.org. Cei interesați de mersul proiectului sînt încurajați să se înscrie pe lista de discuții geo-spatial.org.
Campania 1: Planurile Directoare de Tragere
Demarăm proiectul eHarta cu o colecție impresionantă de hărți topografice militare.
- Pasul 1. Documentarea (metadate) foilor de hartă;
- Pasul 2. Introducerea de puncte de control pentru georeferențiere.
- Pasul 3. Publicarea datelor.