Planurile Directoare de Tragere

Materialul de față face parte din proiectul colaborativ eHarta. Pentru mai multe detalii consultați pagina dedicată. Publicarea acestui set de hărți a fost posibilă datorită contribuțiilor aduse de următorii membri ai comunității geo-spatial.org (listați în ordine alfabetică): Paul Alexandrov, Paul Androo-Gherghelas, Claudia Blagu, Razvan Bogza, Marius Budileanu, Rares Buian, Bogdan Candrea, Sorin Constantin, Adrian Covasnianu, Ionut Cristea, Matei Domnita, Florin Filip, Mihai Florea, Cristian Flueraru, Dragos Gaitanaru, Dana Grad, Bogdan Grecescu, Ioan-Raducu Grigoras, Codrina Maria Ilie, Robert Ille, Iulian Iordache, Florin Iosub, Marius Jigmond, Antal Kosza, Botond Mar, Constantin Petre Marinca, Cristina Mavriche, Adrian Muresan, Ion Nedelcu, Mihai Nita, Claudiu Onea, Ionel Popa, Simona Prodan, Cezar Radu-Buterez, Ionut Rus, Ciprian Samoila, Bogdan Sandric, Ionut Sandric, Laura Satmari, Andreea Diana Sava, Vasile Cristian Stan, Mihaela Stoiov, Dan Teodor, Mihai Terente, Corina Tudorache.

Actualizare 01.07.2012: Unul din autorii care a avut contribuții importante în documentarea planurilor directoare de tragere, Zsombor Bartos-Elekes, nu a fost inclus de la început în lista de autori ai acestui material. Reparăm acum acestă greșeală, cerîndu-ne scuze pentru această omisiune neintenționată.

Context gnoseologic

Înainte de Unirea de la 1918 teritoriile române se aflau în componența mai multor imperii, motiv pentru care baza cartografică pentru fiecare provincie românească era diferită de la o zonă la alta. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Țara Românească, Moldova și Dobrogea s-au realizat ridicări topografice și implicit reprezentări cartografice, diferite ca factură. Sistemele de proiecție utilizate, geoidul ales, nomenclatura și distribuția foilor de hartă, nu erau uniforme. Spre exemplu, elipsoidul Bessel și proiecția cilindrică transversală Cassini au fost utilizate în special la este de meridianul central de la Zimnicea (230 est de Paris), în timp ce la vest de acesta s-a utilizat proiecția echivalentă conică Bonne care era definită pe elipsoidul Clarke (Năstase, 1975, pg. 86-87). În celelalte provincii românești, cum ar fi Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina majoritatea produselor cartografice (hărți topografice) erau realizate în proiecții poliedrice.

În timpul Primului Război Mondial, când artileria era o armă redutabilă, s-a născut din necesitate ideea de a articula o proiecție cartografică unitară pentru întreg teritoriul românesc, proiecție care să răspundă principiului conformității. Între anii 1916-1917, ca urmare a demersului mai sus argumentat, s-a introdus o nouă suprafață de referință, un nou sistem de proiecție și o nouă nomenclatură. S-a folosit sistemul de proiecție Lambert modificat de geodezul, matematicianul și ofițerul francez Andre Louis Cholesky. Acesta s-a născut la 1875 în Mont Guyon și a murit pe cîmpul de luptă în Franța de Nord în august 1918. În intervalul septembrie 1916-februarie 1918, ca urmare a convenției militare franco-române, el a îndeplinit funcția de comandant al Serviciului Geografic al Armatei Române (Brezinsky-Gross-Cholesky, 1996). Calculele pentru trecerea din diferite proiecții (anterior menționate), în proiecția Lambert-Cholesky, au fost făcute de ofițerii români (Osaci-Costache, 2000 pg. 138).

Andre Louis Cholesky

Proiecția hărților

Suprafața de referință utilizată de proiecția Lambert-Cholensky a fost definită pe elipsoidul Clarke 1880. Nu deținem date referitoare la datumul utilizat. Folosind datele lui Clifford și Mugnier (2001 pg. 547) putem afirma că elementele geometrice ale elipsei utilizate au fost: semiaxa mare (a): 6378249,2 m; semiaxa mică (b): 6356515,0 m. Aceste valori diferă cu numai 10 cm față de elipsoidul Clarke 1880, diferență pe care o putem considera ca o eroare de rotunjire. Nu deținem date privind poziția concretă a centrului sistemului de coordonate. De la suprafața de referință s-a ajuns la suprafața plană prin folosirea proiecției conforme conice a lui Lambert. Meridianul central al proiecției a fost localizat la 2 grade centesimale la vest de meridianul Observatorului Astronomic Militar din București (24°18'44,99" longitudine estică, respectiv 45°02'29,216" latitudine nordică). Mărimea deformării în lungime a fost redusă pe paralela centrală (l=0,99844674), ajungându-se în acest fel la situația în care reducerea în lungime pe paralela centrală și creșterea în lungime pe paralela situată pe marginea estică a teritoriului vizat să fie reciprocă una față de cealaltă (Cliford și Mungier, 2001 pg. 547). În acest fel putem determina punctul central al proiecție ca fiind situat pe Valea Oltului în imediata apropiere localității Stolniceni din județul Vâlcea. Sistemul de coordonate a fost astfel plasat încât punctul de intersecția a paralelei de 450 și a meridianului central să respecte relația x=y=500km. Coordonata carteziană a punctului central de proiecție este x=500000m și respective y=504599,11m (Cliford și Mungier, 2001).

Scara și sistemul de nomenclatură

Harta de bază numită „Plan Director de Tragere” a fost realizată la scara 1:20 000 într-un număr de 2118 planșe ce acopereau teritoriul României. Sub aspect grafic aceste planșe aveau o lungime de 75 cm (echivalentul a 15 km în teren), respectiv 50 cm (echivalentul a 10km în teren). De obicei în partea de sus a hărții, cel mai adesea în stânga, mai puțin frecvent în dreapta, era trecută nomenclatura planșelor realizată după următorul principiu: primele două caractere semnificau numărul coloanelor împărțit la 15, iar ultimele două caractere numărul liniilor. Astfel planșa al cărei colț sud-vestic avea coordonata carteziană de 450000 m est și 20000 m ar fi primit codificarea 3020.

O altă serie de hărți din aceiași familie a fost realizată la scara 1:100 000 reprezentând un număr de 102 foi, ce acopereau întreg teritoriul național. Foile 1:100 000 aveau aceiași mărime cu harta de bază, astfel că acestea cuprindeau o suprafață de 25 de ori mai mare. Nomenclatura planșei corespundea cu cea a planșei de 1:20 000 din colțul sud vestic. În egală măsură au fost realizate și foile la scara 1:200 000 cu aceiași mărime grafică.

Graficul racordării foilor de hartă

Materialul de bază și cuprinsul hărții

Hărțile în proiecție Lambert-Cholesky, mai ales cele realizate în prima perioadă, nu erau rezultatul unor măsurători noi, ci proveaneau din surse anterioare (românești, austriece, rusești), care au fost transpuse pe cale grafică. Începând cu anul 1924 o mare parte din datele de pe aceste hărți au fost actualizate pe baza aerofotogramelor. După reforma agrară din 1921 s-a modificat toponimia hărților adăugându-se numeroase denumiri românești (Năstase, 1875 pg. 87).

Pe majoritatea foilor de hartă, relieful a fost reprezentat prin curbe de nivel. Echidistanța dintre curbele de nivel nu este unitară la nivelul țării, aceasta variind în funcție de relief și de sursele folosite la compilarea hărților. Cele mai multe folosesc sitemul: principale 100m, normale 20m, ajutătoare 10m. O serie de planșe folosesc metoda hașurilor pentru reprezentarea reliefului. Toponimele sunt de regulă trecute în limba română, dar în Transilvania și mai ales în zonele transfrontaliere se remarcă toponime mixte. Culorile utilizate la tipărirea hărții de bază au fost maron pentru relief și negru pentru restul reprezentării (unele planșe sînt însă reprezentate doar cu negru). Pe unele hărți (Bucovina, Moldova, Dobrogea) apare și a treia culoare (verde pentru vegetație).

Exemplu: fragment din planul de tragere 5260

Ediții noi ale hărților. Importanța și metodologia studierii acestora

Editarea, tipărirea și difuzarea acestora s-a întins pe mai mulți ani până în 1959. Deși la începutul deceniului al patrulea s-a hotârât schimbarea proiecției (elipsoidul Hayford și proiecția stereografică secantă) numai 5% din aceste hărți au fost transpuse în noul system (Năstase 1975, pg. 87). În anii ’50 conținutul hărților și precizia lor treptat încep să nu mai corespundă cerințelor topografice militare. Din acest motiv, și datorită faptului că hărțile în proiecție Lambert-Cholesky nu erau racordabile cu cele Gauss-Kruger utilizate de spațiul sovietic, s-a luat decizia de a implementa un nou sistem de proiecție în spațiul românesc. Acest sistem s-a bazat pe ample campanii de măsurători, care au debutat în 1951 și rezultatele lor s-au materializat în noile hărți din proiecție Gauss-Kruger. În paralel, între anii 1954 și 1959 au fost editate și tipărite ultimele foi în proiecție Lambert-Cholesky cu numeroase corecturi toponimice (Osaci-Costache, 2000).

Importanța hărților în proiecție Lambert-Cholesky constă în faptul că reprezintă primul produs cartografic ce se referă la întreaga Românie într-un singur sistem de proiecție și cu legendă unitară. Mai mult decât atât, acestea sunt hărțile realizate la cea mai mare scară de până atunci. În același timp ele reprezintă și un produs cartografic public, nesecret.

Scanarea, prelucrarea, documentarea, georeferențierea și publicarea hărților

Transpunerea foilor de hartă de pe suportul clasic (hîrtie sau pînză) în format digital georeferențiat a constituit o provocare. Cea mai mare parte a colecției de hărți provine din arhivele faultăților de geografie de la București (Universitatea din București) și Cluj Napoca (Universitatea Babeș-Bolyai). Scanarea s-a făcut la Univesitatea din Cluj utilizând un scanner cu tambur, format A0. Rezultatele au fost salvate în format TIFF (necompresat) cu rezoluția de 300 dpi. Ulterior, prin amabilitatea domnilor Bogdan Șandric (Institutul de Memorie Culturală) și Mihai Florea (Muzeul Național de Istorie a României), colecția de hărți a fost imbogățită cu peste 70 de foi de hartă ce lipseau din arhiva facultăților.

“La scanat”

Documentarea și adăugarea punctelor de control pentru georeferențiere s-a făcut cu ajutorul comunității geo-spatial.org prin intermediul proiectului eHarta. Tuturor le mulțumim călduros. De asemenea, le mulțumim și celor care deși și-au creat un cont eHartă n-au reușit să contribuie la proiect deoarece toate planșele fuseseră deja procesate/rezervate. Îi asigurăm că etapele viitoare ale proiectului eHartă le vor oferi șansa de a contribui.

Procesarea foilor de hartă (georeferențiere, decupare, optimizare, etc.) s-a realizat automat, cu ajutorul bibliotecii GDAL. Publicarea sub formă de servicii web (WMS, WMTS/WMS-C/TMS, KML) s-a făcut cu ajutorul GeoServer + GeoWebCache.

Download

Hărțile georeferențiate în Stereo70 pot fi descărcate individual în format GeoTiff. Pentru selectarea planșelor folosiți aplicația dedicată. Hărțile pot fi consultate și online prin intermediul serviciului cartografic web geo-spatial.org sau prin intermediul aplicației Google Earth.