Go to content Go to navigation Go to search

geo-spatial.org: An elegant place for sharing geoKnowledge & geoData

Căutare



RSS / Atom / WMS / WFS


Contact


Lista de discuții / Forum


Publicat cu Textpattern


Comunitatea:

Conferința FOSS4G-Europe 2017
Conferința FOSS4G 2017

Adăugarea și editarea datelor în OpenStreetMap folosind editorul online

de Matei Domnița

Publicat la 16 Mar 2014 | Secţiunea: Tutoriale | Categoria: Cartografie/GIS

Introducere:

Probabil toți știm ce este Openstreetmap. Dacă din întîmplare există cineva căruia nu îi este familiar termenul, definiția de pe wikipedia sună cam așa : OpenStreetMap (prescurtat OSM) este un proiect colectiv, în regim open source, ce are ca scop construirea unei baze de date geografice globale cum ar fi atlasele rutiere, folosind atât date introduse manual având ca fundal imagini spațiale, cât și date colectate de pe dispozitive GPS.

După părerea mea, Openstreetmap (OSM) sau un produs care are la bază date din acest proiect a fost folosit de toată lumea cîndva, indiferent că e vorba de vizualizarea unei hărți pe smartphone sau pe internet sau de diverse analize bazate pe datele de acolo.

Ca orice proiect colectiv, OSM are nevoie de ajutorul a cît mai multor persoane din comunitate pentru a se dezvolta. Doar cu ajutorul acestor utilizatori un proiect Open Source a reușit să devină încet încet sursa principală de date geografice din toată lumea. Acest tutorial prezintă pe scurt posibilitatea pe care o are fiecare de a edita datele din Openstreetmap și de a contribui la acesta.

Procesul de editare

În primul rînd, pentru a contribui la OSM trebuie să ai un cont pe site-ul lor: https://www.openstreetmap.org/user/new (presupun că e evident ce e de făcut aici)

După asta, mergem în zona în care avem informații noi de adăugat și apăsăm butonul Edit.

OSM Edit Button

Avem la dispoziție două editoare: cel standard, numit ID și unul mai complicat dar mai vechi numit Potlatch. Am să îl prezint pe cel standard pentru că are mai multe facilități ușor de folosit.

După cum se poate vedea, după apăsarea butonului de edit am trecut într-o interfață cu care putem interacționa și vedem datele care stau la baza hărții OSM și pe care le putem modifica dacă avem informații suplimentare sau putem adăuga altele noi.

La baza hărții avem ca background imaginea satelitară din Bing (se poate modifica stratul de bază folosind icoana pentru layers din dreapta ecranului sau apăsînd butonul ”b”)

ATENȚIE!!! Nu editați decît folosind informații corecte și nu modificați obiecte pe care alții au lucrat ca să le construiască (decît în cazul în care acestea nu mai există sau s-au modificat).

Ca exemplu de editare, am să adaug un număr de telefon la un bar din Cluj.
După ce dau click pe icoana corespunzătoare barului, în stînga apare un meniu cu toate informațiile despre acesta. Aici se pot edita informațiile utile, în cazul meu numărul de telefon.

Se poate observa în partea de sus a ecranului butonul de save este activat și apare numărul de modificări făcut (1).

În cazul adăugării de elemente noi trebuie mai întîi să decidem ce element adăugăm și să folosim butonul de sus corespunzător (linie, punct, poligon).

În cazul meu, am găsit din întîmplare un loc în Cluj unde lipsește o stradă. Scurtă, dar pe care pot trece mașinile. Folosesc butonul pentru adăugare de linii (Line sau tasta ”2”) și desenez strada care lipsește. Se poate observa că în momentul în care ajung lîngă un element existent acesta este evidențiat și apare pe cursor un mic indicator verde care simbolizează unirea acestora (snapping).

După adăugarea liniei corespunzătoare, editez și atributele (nume de stradă, acces auto, sens unic, etc. – cu cît mai multe cu atît mai bine).

Ar mai fi de adăugat că la click pe un element existent apare un meniu contextual care permite diverse operații. Eu îl voi folosi pentru a separa partea de la suprafață a străzii de cea care trece printr-un gang.

Partea ce trece prin gang am marcat-o ca fiind covered = ‘Yes’ din secțiunea All Tags (stînga jos).

Am mai adăugat în același stil și un punct reprezentînd un bar/bistro (punctul corespunzător plus informațiile corespunzătoare în secțiunile din stînga.

După editările făcute se apasă butonul Save și se completează o mică descriere a celor făcute. Rezultatul va fi adăugat la baza de date OSM și va apărea pe hartă în cîteva minute (din experiența mea).

Cam ăsta e procesul de editare a datelor OSM cu cel mai simplu editor online. Ar trebui să fie suficient ca toată lumea să poată adăuga o informație nouă în OSM. Varianta mai complexă de editare folosind track-uri GPS preluate de pe teren o voi prezenta poate într-un alt tutorial.

Pentru final, cîteva sugestii / observații:

În primul rînd, date lipsă sau incorecte sunt peste tot. Spre exemplu am observat lipsa drumului prezentat în acest tutorial și a barului deschis recent, acestea sunt chiar în centrul Clujului. În afara orașelor mari am găsit zone întregi de munte în care nu e nici un drum, sate prin care am umblat cu bicicleta și am pus puncte de interes pentru că nu era nimic șamd. Deci se pot adăuga foarte multe informații utile.

OSM nu recomandă editarea în stilul ăsta 100% online, fără informații din teren. Prin urmare, limitați-vă la editarea lucrurilor cunoscute, nu e o idee bună să adaugi drumuri sau alte lucruri despre care nu știi nimic.

Dacă nu sunteți siguri cum ar trebui să marcați un anumit lucru sau ce informații să adăugați, Wiki-ul OSM este prietenul vostru. Spre exemplu, pentru drumul de mai sus nu am știut cum să marchez faptul că trece pe sub o clădire și am căutat pe wiki. Am aflat că trebuie să adaug un tag numit covered

Sper ca fiecare dintre cei ce nu au mai editat niciodată OpenStreetMap și citesc tutorialul ăsta să găsească ceva informații utile de adăugat. Succes la cartografiat!

Discută articolul (0 comentarii)

Categorii