Limite și subunități ale Subcarpaților de la curbură - criterii morfometrice și abordări GIS

Acest material face parte din teza de doctorat „Scurgerea lichidă și solidă în Subcarpații de la Curbură” prezentată în anul 2007 în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române. Este concepută pe baza aplicabilităților metodelor și a tehnicilor GIS în domeniul geografiei și în mod special a hidrologiei, unul din scopuri fiind dezvoltarea sau aplicarea unor proceduri GIS pentru domeniul Hidrologiei și a Geografiei Fizice în general. Spațializarea maximului posibil de factori fizico-geografici și analiza acestora în sistem GIS, inclusiv de tip statistico-spațial, a permis elaborarea unor noi relații cauzale între aceștia și diferitele componente ale scurgerii lichide sau solide.

Capitolul 4, “Limite și Subunități ale Subcarpaților de la Curbură”, s-a dorit o abordare a limitelor bazată pe tehnicile și instrumentele de lucru actuale, precum și pe datele de tip geospațial existente la acea dată.

În vederea trasării cât mai precise a limitelor Subcarpaților de la Curbură, care să minimizeze erorile de determinare a diferitelor bilanțuri hidrice, s-au utilizat o serie de criterii morfometrice si morfologice: limitele formațiunilor geologice, utilizarea terenului, pantele, formele de relief generate în mod automat în mediu GIS. Acestea au permis delimitarea destul de exactă a Subcarpaților de la Curbură, plecând de la o limită aproximativă trasată pe baza materialelor documentare existente (în principal Geografia României, vol. IV – Regiunile pericarpatice, 1992).

În acest capitol este propus un indice denumit Indicele pantelor omogenizate (IPO) evaluat pe baza unui algoritm de lucru ce are drept scop omogenizarea arealelor cu pante situate în intervalul 3 – 5&deg, interval în care, conform literaturii de specialitate, este situată limita dintre Subcarpați și câmpie. Acesta se bazează pe calculul statistic al vecinătăților iar aplicarea lui generează o limită care urmărește baza versanților, dar ține cont și de zonele învecinate, astfel că aceasta traversează o zonă de tranziție între deal și câmpie.

Delimitarea cât mai precisă a unităților de relief s-a realizat prin aplicarea unei metode de extragere a formelor de relief pe baza MNT-ului care se bazează pe indexul TPI (Topographic Position Index) dezvoltat de Weiss, 2001. Implementarea acestui indice și a extensiei ArcView TPI în precizarea limitelor (ca de altfel și a indicelui pantelor omogenizate) pot completa sau sprijini experiența specialiștilor geomorfologi, mai ales pe zone atât de largi. De asemenea pot fi intuite utilizări mult mai numeroase și mai complexe ale acestora. Aplicând această metodologie, au putut fi extrase în mod automat 10 categorii de forme de relief. În vederea trasării limitelor, dar mai ales a detalierii acesteia, a fost considerată extrem de utilă această clasificare. Formele de relief au fost generate în funcție de pantă și poziția relativă (altitudinea fiecărei celule a MDT-ului în raport cu altitudinea celulelor vecine).

S-a pus accent mai ales pe sectoarele în care limita Subcarpaților este dificil de apreciat (culoarele principalelor râuri, limita dinspre Valea Trotușului, limita Carpați – Subcarpați între Slănic și Buzău etc.).

Conținutul complet al acestui capitol poate fi descărcat în format pdf.