Harta unităților de relief din România

Co-autori: Petronela Candrea și Mihai Daniel Niță

Formele de relief rezultă practic din îmbinarea planurilor orizontale cu cele în pantă, lucru care conduce la ideea că pentru caracterizarea geomorfologica a teritoriului trebuie să se aibă în vedere în primul rând cele trei părți (componente) principale: culmile (partea superioară a interfluviior), văile (mai ales partea inferioara a acestora) și versanții ca planuri de legătură între cele două. Din îmbinarea cantitativă a acestora pot rezulta: reliefuri accidentate, de felul munților și dealurilor la care versanții prezintă o dezvoltare maximă și la care procesele de pantă provoacă modificări permanente în morfologie, și reliefuri plate, de câmpie, care se caracterizează prin dezvoltarea extremă a planurilor apropiate de orizontală, ca urmare eroziunea fiind minimă și dominând depozitele.

În ceea ce privește clasificarea formelor de relief există și acum mai multe variante, însă cu o larga accepție pe plan mondial este cea la care se recunosc patru categorii:

• formele mari planetare, de felul blocurilor continentale și al depresiunilor oceanice, a căror geneză este legată de fenomene cosmice și planetare (gravitația, mișcarea de rotație, etc.).
• formele tectogene, de felul catenelor muntoase, ale ținuturilor de platforma etc., care au luat naștere sub acțiunea forțelor endogene, printre care mișcările tectonice au avut un rol hotărâtor. Între formele tectogene se deosebesc: relieful muntos sau de orogen, cu strate cutate și faliate, relieful de platforma, cu strate ramase aproape de orizontala, relieful muntos al ținuturilor de platformă (munți peneplenizați) și relieful vulcanic, construit din material eruptiv.
• formele exogene, rezultate prin acțiunea agenților externi, cuprind formele reunite sub denumirea generala de morfosculptura: vai, creste, martori de eroziune, tăpșane piemontane, terase, circuri glaciare, coline morenice, dune, faleze, cordoane litorale etc. După agentul care le dă naștere, relieful acesta poate fi: fluviatil, eolian, glacial, marin, etc.
• formele elementare de relief, reprezintă detalii ale formelor din grupa precedentă;

Formele mari planetare sunt ușor de identificat cu ajutorul modelelor altimetrice globale, a căror rezoluție spațială de 90 m a permis materializarea cu rezultate mulțumitoare a acestor limite. De asemenea, vedem o soluție viabilă în realizarea informațiilor digitale geografice cu privire la relieful tectogen (de geosinclinal), folosirea modelului global SRTM (90 m), respectiv folosirea modelului altimetric rezultat din imagini satelitare preluate cu senzor ASTER. Nu se știe până acum de existența unei preocupări în acest sens, și credem ca este necesară, dat fiind și multitudinea preocupărilor la nivel național a unor proiecte care vizează comunitățile de plante și animale și modul de distribuție la nivel fizico-geografic.

S-a resimțit încă din vremea studenției lipsa unei hărți geomorfologice în format digital care să mă ajute la încadrarea în diviziunile si subdiviziunile marilor unități de relief. De asemenea, nu de puține ori, contradicțiile existente în diferite monografii (diferența dintre Depresiunea Loviștei și Munții Lotrului, pag. 40 si pag. 67, din Badea, et. al., 2001), tratate pentru aceeași unitate de relief ne fac să credem ca este nevoie și în acest domeniu de coeziunea celor care pot într-adevar ordona aceste unități într-o accepțiune științifică și unitară. Nu ne-am propus să rezolvăm această problemă, ci să ne aducem o contribuție cu rol de plecare în realizarea unei hărți digitale a unităților geomorfologice, la o scara cât mai buna pentru a putea fi de folos în activitatea oricărui cartograf.

În acest sens, s-a avut ca puncte de plecare Regionarea Geomorfologica (scara 1:800.000), realizata de prof. univ. dr. Grigore Posea si cercet. princip. dr. Lucian Badea, din anul 1984. Operațiunea de georeferențiere, constituire a unităților s-a realizat cu ajutorul programului Global Mapper, avându-se în vedere atât cât s-a putut modelul altimetric al terenului extras din modelul global SRTM. De asemenea, pentru zonele avute în studiu ca zone pilot s-au folosit și materiale descriptive (Unitățile de relief ale României: I – Carpații Meridionali și Munții Banatului Badea L., et. al., 2001; II – Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei Badea, et. al., 2006; Geografia României), în vederea realizării unor limite mult mai fidele.
Nu în ultimul rând, lipsa unor descrieri mai amănunțite a limitelor între diferitele subdiviziuni a împiedicat creșterea gradului de reprezentare la data finalizării acestei lucrări. În acest context, cel puțin pentru practica silvică s-ar putea susține ideea unei actualizări a acestei hărți într-un viitor cât mai apropiat cu putință, măcar pentru zonele de orogen sau de geosinclinal cum au fost ele denumite în Monografia Geografica a R.P.R., aici fiind cantonată suprafața majoritară a fondului forestier național.

Exemple

Pentru exemplificarea celor enunțate mai sus prezentăm în cele ce urmează, porțiuni ale marilor regiuni geomorfologice cu poziționarea zonelor test alese.

Figura 1. Carpații Orientali și de Curbură – fragment.

Figura 2. Carpații Meridionali si Podișul Transilvaniei – fragment.

Figura 3. Podișul Moldovei – fragment.

Figura 4. Câmpia Româna – fragment.

Download

Setului de date, în format ESRI Shapefile, poate fi descărcat de la: download/romania-seturi-vectoriale. Tot acolo se găsesc legături pentru accesarea acestor date prin intermediul unor servicii geospațiale standard: WMS și WFS.

Bibliografie

Badea L. Niculescu Gh., Roata S., Buza M., Sandu M.,; 2001. Unitatile de relief ale României. I Carpatii Meridionali si Muntii Banatului. Editura Ars Docendi, Bucuresti.

Badea L., Buza M., Niculescu Gh., Sandu M., Schreiber W., Serban M., Kadar A:, 2006. Unitatile de relief ale României. II Muntii Apuseni si Podisul Transilvaniei. Editura Ars Docendi, Bucuresti.

Universitatea din Bucuresti, Institutul de Geografie; 1983. Geografia României. I Geografia Fizica. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti.

Posea Gr., Badea L.; 1984. România. Unitățile de relief (Regionarea geomorfologică), Ed. Științifică și Enciclopedică, București.