Harta telegrafo-poștală (1865). Reorganizarea poștelor din Principatele Române.

Introducere

„Poșta modernă este una din instituțiile cele mai democratice și în această calitate ea servește interese de cel mai înalt ordin, cum ar fi: afacerile de Stat, interesele marilor comercianți și industriași, ca și pe ale celor mai umili negustori, interesele orășenilor, ca și pe ale celor din cel mai neînsemnat sat; interesele bogaților, ca și pe ale săracilor; și prin ingenioase combinațiuni, desvoltă și transportă tot felul de manifestațiuni ale activității omenești, în întreaga lume, făcând să dispară orice distanță și orice graniță”. Așa își începea Constantin Minescu în 1916 celebra sa lucrare, Istoria Poștelor Române, prima de acest fel din țara noastră.

Termenul poștă avea, în secolul al XIX-lea, trei sensuri:

• un serviciu pentru prezentarea și distribuirea corespondenței;
• o casă unde se făcea schimbul de cai înhămați la poștalion (stații de poștă);
• o măsură de drum echivalentă cu cca 20 km, cât era distanța obișnuită între două stații de poștă.

Poștalioanele circulau, teoretic, pe drumurile cele mai bune, sau mai bine spus, pe drumurile cele mai importante ale țării. Acest lucru reiese și din unele hărți mai detaliate din secolul al XIX-lea, precum Harta rusă din 1835, care înfățișează trei tipuri de drumuri, dintre care cele principale sunt numite de poștă.

Poștele din Principatele Unite înainte de 1864

Cum arătau furgonetele poștale aflăm de la Thibault Lefebvre, care, la 1853, scria că „Acestea sunt cele mai incomode mijloace de transport, cele mai fragile și cele mai primitive din Europa. Imaginați-vă patru bucăți de lemn înalte de o jumătate de metru. Li se adaugă patru scânduri din lemn înalte de un picior și jumătate. Fundul acestei cutii astfel formate este garnisit cu două sau trei scânduri, care nu sunt fixate cu nimic, peste care se așterne fân. Nici un cui, nici o bucată de fier nu intră în construcția sa” (Călători străini VI, p. 254).

James Oscar Noyce care, în 1857 a călătorit de la București la Călărași cu un astfel de mijloc de transport, nu a găsit mari diferențe. „Nu este folosită nici o bucățică de fier în construirea celor patru mici roți de lemn, pe care este fixat un coș de nuiele semănând unei căruțe pentru oale de lut, cu extremitățile flexibile, de dimensiuni medii ca lungime și doar atât de largă încât să cuprindă o singură persoană” (Călători străini VI, p. 221).

Viteza cu care circula poștalionul a fost mereu descrisă de majoritatea călătorilor străini ca fiind impresionant de mare, chiar periculos de mare. Până și începutul călătoriei era dificil, întrucât „rareori caii se găsesc în grajdurile poștei la sosirea călătorilor. Ei pasc în liniște în pădurile și văile care se găsesc la o distanță apreciabilă de stația de poștă. Trebuie să le descoperi locul de pășunat, apoi să-i aduni, apoi să-i aduci ca pe caii semisălbatici din pampasurile din America de sud” (Călători străini VI, p. 255).

Figura 1. Poștalion în Valahia, 1837 (sursa: Demidov 1854, p. 151)

Reorganizarea din 1864

Decizia de a uni poșta cu serviciul de telegraf a fost luată de domnitor și de consiliul său de miniștri în data de 29 august 1864. Jurnalul încheiat atunci detaliază avantajeze acestei fuziuni, de la pregătirea comună a personalului celor două servicii, la ajutorul reciproc în situații dificile și până la scăderea costurilor la chirii, încălzire și personal. Denumirea serviciului devine astfel Direcția generală a poștelor și telegrafelor.

Harta telegrafo-poștală

Acesta este contextul în care apare necesitatea de a cuantifica dezvoltarea serviciului și sub raport spațial. Astfel, în 1865, Direcția Generală a Poștelor și Telegrafelor (sau a Telegrafelor și Poștelor), realizează o hartă numită Charta Telegrafo-Poștală, publicată la Stabilimentul tipografic C. Voneberg din București.
Scara hărții este 1:1.700.000 (1 cm pe hartă = 17 km), însă nu ne sunt oferite detalii referitoare la proiecție. Design-ul este tipic hărților tematice din aceeași perioadă.

Harta nu este bogată, dar destul de cuprinzătoare. Sunt reprezentate toate stațiile telegrafo-poștale, cele poștale simple și releurile de cai, adică locurile unde se realiza schimbul de animale. Alături de acestea, sunt reprezentate toate liniile telegrafice și drumurile de poștă din Țara Românească unită cu Moldova și chiar legăturile ce se realizau prin Transilvania, Banat, Basarabia, Bucovina și Dobrogea.
Valoarea hărții ar fi crescut cu siguranță dacă alături de fiecare stație și releu, ar fi fost notat și efectivul local de cai.

La reorganizarea din 1864, stațiile telegrafo-poștale au fost clasificate după importanța lor astfel:

Download

Harta se află în colecția Bibliotecii Naționale a Franței. Aceasta a fost georeferențiată folosind aplicația QGIS 2.0.1, însă dacă erorile în spațiul Principatelor Unite se află în limite rezonabile, în celelalte provincii ele sunt evidente iar harta devine mai degrabă una topologică (vezi, de pildă, poziția orașului Cernavodă față de Călărași).

Vizualizare | GeoTiff | KML | JPG (nedeformată de georeferențiere)