Ocolul Făgărașului în șapte zile
de Vasile Crăciunescu
Publicat la 01 May 2009 | Secţiunea: Blog | Categoria: /
Mic experiment carto/fotografic. Ingredientele:
- om
- bicicleta
- GPS
- aparat foto
- Flickr
- GeoRSS
- OpenLayers
Concret, amicul Cristif, împreună cu doi amici, a pornit într-o călătorie cu bicicleta în jurul munților Făgăraș. Fotograf pasionat, domnul cu pricina intenționează să-și marcheze traseul cu numeroase fotografii folosind un telefon de ultimă generație, cu cameră și GPS. Aici intervine și tehnologia geospațială. După fiecare instantaneu, domnul Cristif, va trimite fotografia, însoțită de titlu și explicații, via e-mail către contul său de Flickr. Datorită GPS-ului încorporat, header-ul EXIF al imaginii va conține și coordonatele geografice ale locației unde a fost făcută poza. Mai departe, folosind excelentul serviciu GeoRSS, ne vom conecta la Flickr prin intermediul OpenLayers și vom poziționa pe hartă fotografiile. Mica aplicație poate fi accesată la adresa:
http://www.geo-spatial.org/cristif/ocol.html
Fotografiile vor veni live, pe parcursul următoarelor șapte zile. Puteți folosi meniul din stînga pentru a afișa/ascunde pozele dintr-o anumita zi. De asemenea, puteți vizualiza fotografiile în Google Earth dînd click pe link-ul KML (stînga jos). Ca background puteți opta pentru datele Google Physical, Google Satellite, OpenStreetMap. Folosiți micul semn “plus” din dreapta sus pentru a alterna între ele.
Cei ce doresc să înțeleagă modul de funcționare a aplicației pot studia codul sursă al paginii HTML.
Enjoy și multă baftă lui Cristi care e răcit bocnă!