Go to content Go to navigation Go to search

geo-spatial.org: An elegant place for sharing geoKnowledge & geoData

Căutare



RSS / Atom / WMS / WFS


Contact


Lista de discuții / Forum


Publicat cu Textpattern


Comunitatea:

Conferința FOSS4G-Europe 2017
Conferința FOSS4G 2017

FOSS4G 2008. Ziua a III-a.

de Vasile Crăciunescu

Publicat la 02 Oct 2008 | Secţiunea: Blog | Categoria: Diverse/

Ultima zi de conferință, în adevăratul sens al cuvîntului. FOSS4G va continua cu o zi dedicată workshop-urilor și una pentru code sprint. Încă după prima prezentare am anticipat o zi extraordinară și vă mărturisesc că nu am fost deloc dezamagit. Dar s-o luăm cu începutul. M-am trezit de dimineață cu gîndul de a asista la prezentarea lui Markus Neteler. Cu o seară înainte, la Moyo, am stat vreme lungă de vorbă cu Markus și sper ca în Decembrie să vă oferim o surpriză… detalii mai tîrziu. Anyway, prezentarea lui Markus a fost de excepție. Printre altele îmi amintesc de un algoritm pentru produsele LST (land surface temperature) Modis. Toată lumea știe (s-au ar trebui să știe) că senzorul MODIS, similar oricărui instrument optic, este afectat de acoperirea cun nori. De aceea, de multe ori, produsele zilnice, derivate din datele provenite de la acest senzor, conțin zone albe, asimilate arealelor acoperite de nori. Algoritmul lui Markus folosește valorile din zonele senine, plus un gradient derivat folosind modelul numeric altimetric altimetric de teren și parametri asociați acestuia (gen pantă, orientarea versanților) pentru a calcula valorile de temperatură din zonele afectate de acoperirea noroasă. Rezultatule sînt spectaculoase, atît vizual cît și privite în corelație cu datele îregistrate la stațiile meteo. Acesta nu a fost singurul aspect spectaculos din prezentarea lui Markus. De mare impact mi s-a părut și tehnologia implementată în GRASS pentru extragerea de parametri și efectuarea de calcule pe serii temporale extrem de lungi de date satelitare MODIS, folosind clustere de procesoare și algoritmi de calcul paralel. De asemenea mi-au placut corelațiile între parametrul “snow cover extend” derivat din MODIS și cel obținut cu modele matematice.

Am părăsit sesiunea prezidată de Markus pentru a ajunge la prezentarea lui Tim Bowden: “Introduction to OSGeo”. N-am învățat nimic nou de aici, prezentarea fiind una foarte generală, dedicată participanților din Africa de Sud. În schimb, după prezentare, am avut o discuție foarte interesantă cu Tim și Frank Warmerdam despre local chapter-ul romanesc pe care l-am inițiat după conferința de anul trecut din Victoria. De la ei am aflat că nu avem nevoie neapărat de o entitate legal constituită pentru a fi recunoscuți oficial ca local chapter OSGeo. De fapt, majoritatea local chapter-urilor oficial recunoscute nu au în spate o astfel de structură. Mai mult, local chapter-ul australian, cel care organizează următoarea conferință FOSS4G nu a trecut nici măcar de stadiul de “in formation”. Atît Frank cît și Tim ne-au sugerat să aplicăm pentru recunoașterea oficială ca LC OSGeo, considerînd că ce am făcut prin intermediul site-ului (articole, tutoriale, prezentări la conferințe, întîlnirile dintre noi) e mai mult decît suficient pentru a primi acest statu. La întoarcerea în țară voi scrie pe listă un mesaj lung și vă voi cere sfatul și ajutorul. Pînă atunci vă mai rețin cu un subiect către care s-au făcut de mai multe ori referințe pe parcursul conferinței: cum poți deveni membru OSGeo. Chestiunea este foarte simplă. Dacă folosești soluții open source geospațiale (ca utilizator sau dezvoltator) sau simpatizezi cu valorile promovate de curentul open source îți poți arăta adeziunea și formaliza poziția înregistrîndu-te ca membru OSGeo. Înregistrarea este gratuită și se face prin simpla editare a unei pagini wiki. Mai multe informații legate de procedura de înscriere se găsesc la http://www.osgeo.org/content/faq/getting_started.html. Lista curentă cu membrii OSGeo poate fi consultată aici. Călduros vă invit să vă adăugați pe această listă. De asemenea vă încurajez să vă înscrieți pe listele de discuții. OSGeo are la activ un număr impresionant de liste de discuții, dedicate diferitelor activități (standarde, date, educație etc.) sau proiecte software (GDAL, MapGuide etc.). Lista completă a acestora se găsește la http://lists.osgeo.org/mailman/listinfo. Cea mai activă, și poate cea mai potrivită pentru a începe, este lista generală de discuții: http://www.osgeo.org/content/faq/mailing_lists.html.

A urmat ultima sesiune de prezentări. Toate patru mi-au placut. Voi încerca să le descriu pe scurt:

  • Chris Holmes, Justin Deoliveira: GeoServer and the GeoWeb. O trecere în revistă a lucrurilor noi în Geoserver, însoțită de demonstrații live. Foarte apreciate. Noutățile vi le-am prezentat ieri așa că nu mai insist. Un singur lucru mi-a scăpat: afișarea 3D a clădirilor în Google Earth. Astfel, dacă aveți un strat cu amprenta clădirilor și un atribut de înălțime, Geoserver poate trimite informațiile sub formă de extrudări 3D către Google Earth. Very slick!
  • Frank Warmerdam: GDAL/OGR Project Status Report. Prezentarea noutăților legate de proiectul GDAL. Am reținut că versiunea următoare (1.6) va apare în cîteva saptămîni. Printre formatele suportate se vor număra Oracle GeoRaster, INGRES, Geoconcept.
  • Miguel Montesinos, Gabriel Carrión: gvSIG Status Report – Towards an open organization. gvSIG se mișcă și el destul de repede. Noua versiune vine cu suport pentru labeling, network analysis, map calculator, 3D pilot, metadata prototype. De remarcat este și soluția mobilă gvSIG. Versiunea viitoare va aduce suport pentru editarea topologică, validare topologie, instrumente de geoprocessing, posibilitatea creării de animații din serii temporale de date.
  • Victor Olaya: A free graphical modeling tool for geospatial analysis. O prezentare a proiectului Sextante. Este vorba de o aplicație similară ca și concept cu Spatial ETL (de care am vorbit ieri) dar orientată către analiza spațială. Funcțiile Sextante (aprox. 200) sînt integrat cu gvSIG. Aceleași funcții de analiză spațială au fost anterior integrate în SAGA GIS.

După pauza de masă lumea s-a strîns din nou în pentru închiderea oficială a conferinței. După o scurtă recapitulare a celor petrecute în cele patru zile de conferință s-a trecut la decernarea premiului Sol Katz pentru servicii aduse comunității geospațiale. Laureații anilor trecuți au fost Frank Warmerdam (GDAL), Markus Neteler (GRASS), Steve Lime (Mapserver). Anul acesta premiul i-a fost atribuit lui Paul Ramsey (PostGIS). Paul (chair-ul conferinței de anul trecut) nu a putut participa la ediția din acest an dar a trimis o înregistrare video cu discursul de acceptare a premiului (transcrierea discursului se găsește pe blog-ul lui Paul). Am pus mai jos o fotografie care surprinde acest moment, capturată cu noul meu iPhone 3G :)

Sesiunea a continuat cu o invitație la Sydney, la ediția viitoare a FOSS4G, specataculos ilustrată cu fotografii și vorbe meșteșugite de către Tim Bowden. Eu zic că este o invitație demnă de luat în seamă!

A urmat o oră de discuții, la întrebările publicului răspunzînd un panel format din Ed Parsons, Schuyler Erle, Arnulf Christl, Sindile Bidla, Jeanne Foust, Larry Zietsman. S-a vorbit de date, Google MapMaker (Ed Parson a promis că în viitor Google se va gîndi la o cale prin care datele vectorizate de comunitate prin intermediul MapMaker să poată fi acccesate și în format brut), despre efectul benefic pe care FOSS4G l-a avut pentru comunitatea geospațială sud-africană, despre mapping party-ul OpenStreetMap de la Hout Bay și multe altele.

Încheierea secțiunii plenare a fost făcută de Arnulf Christl, noul președinte OSGeo. Gavin Fleming (chair-ul conferinței) a fost premiat pentru efortul depus, s-au adresat mulțumiri participanților, organizatorilor și sponsorilor. S-a mai vorbit de educație și s-a aplaudat la greu. Verdict: voi veni și anul viitor!

Următorul eveniment a fost adunarea anuală OSGeo (AGM). Introducerea a fost făcută de același Arnulf. S-a insistat pe rolul local chapter-urilor, necesitatea unui marketing mai bun pentru OSGeo și proiectele FOSS4G. S-a continuat cu rapoartele local chapter-urilor: Franța, Noa Zeelandă și Australia, Otawa, Germania (o precizare, la FOSSGIS 2008, conferința anuală FOSS4G pentru vorbitorii de limbă germană s-au înregistrat peste 300 participanți), Finlanda, UK (și-au exprimat intentia pentru organizarea FOSS4G2010), Korea, Spanish, Italian (au avut un filmuleț foarte inspirat), Quebec, Japonia, Africa de Sud, India (fermecător), Olanda (vor și ei să organizeze FOSS4G 2010), Brazila și… România (am vorbit depre cele petrecute pe site, de întîlniri, conferințe și planuri de viitor). Au urmat noi rapoarte din partea comitetelor OSGeo (proiecte, software, date, educație etc.) și prezentarea sponsorilor. La sponsori mi-a placut mult discursul reprezentanților IGN Franța (Institut Geographique National). IGN a devenit unul din sponsorii importanți ai OSGeo, folosește intens OpenLayers, PostGIS, Geoserver și a trecut deja la lansarea propriilor aplicații open source. Pentru a vă convinge vă recomand să vizitați geoportalul IGN. Discuțiile libere (s-a vorbit mult dacă ar fi oportună o formă opțională de membership plătit… majoritatea s-a opus) au încheiat ziua și au dat semnalul pentru bere.

Mîine (de fapt azi deoarece postez pe blog cu o zi întîrziere) vor fi doar workshop-uri și lungul drum spre casă.

Discută articolul (0 comentarii)

Categorii