Avalanșele reprezintă unul dintre hazarde naturale prezente în sezonul de iarnă din Carpații românești. Cu toate că avalanșele sunt înregistrate în statisticile celor câteva stațiil meteorologice de altitudine, se remarcă lipsa acestor informații pentru întreaga arie montană înaltă. Detectarea și cartarea avalanșelor sunt importante pentru realizarea inventarelor de avalanșă și pentru crearea hărților de risc, utile în gestionarea situațiilor de urgență. Metoda uzuală de cartare a avalanșelor este cea în teren, care implică riscuri și prin care nu se pot acoperi areale prea mari, datorită dificultății de deplasare, corelată cu situația meteorologică. Teledetecția reprezintă astfel o alternative importantă pentru culegerea informațiilor referitoare la avalanșe. Astfel, în ultimii ani au existat numeroase lucrări referitoare la utilizarea imaginilor de teledetecție, optice și radar, pentru detectarea și cartarea avalanșelor. Cu toate acestea, încă nu a fost realizat un algoritm robust de detectare a avalanșelor, cu transferabilitate ridicată. In această lucrare sunt prezentate problemele care apar în detectarea avalanșelor pe imaginile satelitare optice, atât din punct de vedere al caracteristicilor imaginilor satelitare cât și datorită specificului informației spectrale a avalanșelor. Spre deosebire de munții înalți, în Carpați, avalanșele au un anumit specific morfologic, ceea ce îngreunează și mai mult detectarea acestora. Cu toate acestea, potențialul imaginilor satelitare optice de foarte înaltă rezoluție spațială pentru detectarea avalanșelor este unul foarte ridicat. Astfel, utilizând imagini satelitare GeoEye-1, s-au cartat peste 1200 de avalanșe doar în Munții Făgăraș, demonstrând că numărul și densitatea avalanșelor este mult mai mare decât se credea. Astfel, avalanșele pot fi considerate drept unul dintre cele mai importante hazarde de iarnă din Carpații Meridionali.