În atenția domnului Prim-Ministru al României, Florin-Vasile Cîțu

București, 9 martie 2021

Stimate domnule Prim-Ministru,

Vă adresăm această scrisoare în contextul blocării publicării datelor referitoare la campania de vaccinare în România pe portalul național de date deschise (data.gov.ro), la doar câteva zile după deschiderea acestora. Respectivele date, după cum ușor se poate verifica, nu au un caracter sensibil și tratează un subiect de mare interes pentru cetățenii țării.

Semnatarii acestei scrisori se declară profund îngrijorați de acest lucru, precum și de semnalul transmis în spațiul public prin trimiterea Corpului de Control al Prim-Ministrului pentru a verifica demersul de publicare a datelor. Acest demers se poate constitui într-un precedent foarte periculos, având un puternic potențial de descurajare a instituțiilor statului de la misiunea lor firească de publicare a informațiilor de interes public. 

Transparența este un factor esențial în stabilirea unei relații de încredere între autorități și cetățeni, mai ales în situații de criză, dar și o obligație legală. Vă reamintim că, în România, Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 garantează accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane la datele de interes public. Același drept îl întărește și legea 109/2007 care reglementează condiţiile publicării şi reutilizării informațiilor existente în instituțiile publice, inclusiv noua Directivă (UE) 2019/1024 privind datele deschise care actualizează această legislatie. De asemenea, România a aderat încă din anul 2011 la inițiativa internațională Open Government Partnership (Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă), inițiativă ce are la bază promovarea transparenței în actul guvernamental, lucru asumat oficial și de țara noastră prin Planul Național de Acțiune.

Prin programul de guvernare, în domeniul administrației publice, v-ați asumat în fața Parlamentului și a cetățenilor că guvernul pe care îl conduceți va „câștiga respectul și încrederea cetățenilor, prin [...] transparență și responsabilitate în luarea deciziilor, utilizarea resurselor publice și asumarea rezultatelor activităților”. V-ați stabilit, între obiective, „transparență și acces la informații pentru toți cetățenii”. Tot în programul de guvernare, în domeniul sănătății, v-ați asumat în mod explicit „transparentizarea datelor din sănătate (date deschise) și utilizarea soluțiilor digitale în debirocratizarea instituțiilor sistemului de sănătate (CNAS, ANMDMR, ANMCS).”

Pandemia Covid-19 este un subiect de maxim interes public. Încrederea și respectul cetățenilor vor fi câștigate sau pierdute de modul în care gestionați pandemia. Aveți acum posibilitatea să arătați că puneți în practică cele promise.

Facem apel la dumneavoastră să asigurați o transparență totală a modului în care este gestionată pandemia în țara noastră și să garantați dreptul constituțional al cetățenilor de acces la informații.

Organizații semnatare:

Asociația geo-spatial.org

Asociația Funky Citizens

Centrul pentru Jurnalism Independent

Graphs.ro

ActiveWatch

Centrul de Resurse Juridice

Expert Forum

Centrul pentru Inovare Publică

Casa Jurnalistului

Asociația pentru Tehnologie și Internet - ApTI

Geeks for Democracy

Freedom House Romania

APADOR-CH

Asociația Miliția Spirituală

Asociația Respiro

Asociația CIVICA

Forum Apulum

Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj

Asociația Declic
Asociația CivicNet

FONSS- Federația Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (44 furnizori de servicii)

Code for Romania

Centrul de Investigații Media

Asociația Techsoup

Jurnaliști:

Ana Poenariu, jurnalistă Rise Project

Emilia Șercan, jurnalistă PressOne

Codruța Simina, jurnalistă PressOne

Ioana Epure, jurnalistă PressOne

Victor Cozmei, jurnalist HotNews.ro

Cătălin Doscaș, jurnalist Buletin de București

Ionuț Jifcu, jurnalist Reporter24.ro

Răzvan Luțac, jurnalist Libertatea

Adina Florea, jurnalistă Libertatea

Andreea Pocotilă, jurnalistă Recorder

Daniel Ionașcu, jurnalist Libertatea

Cristian Andrei Leonte, jurnalist Info Sud-Est

Andreea Pavel, jurnalist Info Sud-Est

Dan Popa, jurnalist HotNews.ro

Andrei Ciurcanu, jurnalist Rise Project

Alina Neagu, jurnalistă HotNews.ro

Paula Căbescu, jurnalist Factual

Alexandru Olaru, jurnalist Europa Liberă

Diana Oncioiu, jurnalistă Dela0.ro

Vlad Stoicescu, jurnalist Dela0.ro

Vlad Ursulean, Casa Jurnalistului

Carmen Dumitrescu, jurnalist Investigatoria

Iulia Marin, jurnalist Libertatea

Iulia Roșu, jurnalistă Libertatea

Alexandra Nistoroiu, jurnalistă Libertatea

Sebastian Zachmann, jurnalist Prima TV

Tiberiu Fărcaș, jurnalist ClujulCultural

Luiza Vasiliu, jurnalistă Scena9

Ioana Pelehatăi, jurnalistă Scena9

Andra Matzal, jurnalistă Scena9

Răzvan Dan, jurnalist Cluj24.ro

Ștefan Chețan, jurnalist Betanova Cluj

Viorel Nistor, urnalist independent

Mihaela Steliana Munteanu, jurnalist Vocea ONG

Codru Vrabie, fost membru în consiliul de coordonare al rețelei internaționale FOIAnet--Freedom of Information Advocates Network (2010-14), fost raportor în Mecanismul Independent de Raportare pentru OGP--Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (2013)

Ovidiu Vanghele, Centrul de Investigatii Media/Să fie lumină

Iosif Prodan, jurnalist Radio Clasic