După aproape doi ani de pauză, seminariile geo-spatial.org se întorc. Contextul pandemic ne obligă să organizăm acest nou eveniment în format exclusiv online. Chiar și așa, păstrăm tradiția organizării evenimentului în parteneriat cu o facultate românească de profil. Calendaristic, perioada se suprapune cu momentul organizării ediției de la Cluj-Napoca, drept urmare gazdă ne va fi Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Până la publicarea informațiilor detaliate despre eveniment, declarăm deschisă etapa în care membrii comunității pot propune lucrări pentru a fi incluse în programul evenimentului. Cei interesați sunt invitați să folosească cu încredere formularul de înscriere de mai jos. Așteptăm propuneri pe teme precum analiza și manipularea datelor geospațiale, servicii cartografice web, cartografie (inclusiv cartografie istorică), teledetecție, date libere. Evident, lista nu este exhaustivă, orice lucrare interesantă fiind considerată. Dat find că trăim vremuri excepționale, prima sesiune a seminarului va fi dedicată prezentărilor ce au drept subiect pandemia de COVID-19. Termen limită pentru înscriere: 18 mai. Pentru informații suplimentare ne puteți scrie la contact@geo-spatial.org.